Rusia acuză Ucraina de uciderea inginerului-șef de la Zaporojie în atac cu dronă
Rosatom, agenția nucleară de stat a Rusiei, a comunicat miercuri că inginerul-șef al Centralei Nucleare Zaporojie (CNZ), aflată sub control rusesc, a fost ucis într-un atac cu dronă, pe care îl atribuie forțelor ucrainene.
Potrivit directorului general al Rosatom, Alexei Lihacev, inginerul-șef Aleksandr Iakovlev și șoferul său și-au pierdut viața după ce un vehicul al centralei a fost lovit de o dronă. Lihacev a calificat incidentul drept un „atac terorist selectiv comis de regimul de la Kiev”, adăugând că „o dronă inamică a atacat un vehicul al centralei în care se aflau un şofer şi inginerul-şef, amândoi fiind ucişi”. Informațiile au fost preluate de agențiile Reuters și EFE, citând Agerpres .
Rusia reclamă intensificarea atacurilor în zona centralei
Rosatom a afirmat că, în ultimele luni, zona din jurul centralei nucleare Zaporojie a fost ținta unor atacuri repetate. Directorul Rosatom a precizat că, în ultimele două luni și jumătate, 13 persoane și-au pierdut viața și 48 au fost rănite în aceste atacuri, atribuite de Moscova forțelor ucrainene. Tot miercuri, autoritățile instalate de Rusia în orașul Energodar, situat în apropiere, au raportat întreruperi de electricitate, pe care le-au imputat de asemenea atacurilor ucrainene.
Cea mai mare centrală nucleară din Europa, aproape de linia frontului
Cea mai mare instalație nucleară din Europa, Centrala Zaporojie, a intrat sub ocupația armatei ruse în martie 2022 și se găsește periculos de aproape de linia frontului din sud-estul Ucrainei. Deși se află sub control rusesc, centrala este operată în continuare de personal ucrainean, iar o echipă de experți ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) este prezentă permanent la fața locului pentru monitorizare.
De la izbucnirea conflictului, zona centralei a fost scena a numeroase atacuri cu drone și bombardamente. Atât Moscova, cât și Kievul și-au aruncat reciproc acuzații pentru aceste incidente, care au generat în mod repetat îngrijorări profunde cu privire la posibilitatea unui accident nuclear major.
Explorează subiectele:

