Rusia neagă că s-ar afla la originea atacurilor cibernetice care au vizat Statele Unite

Kremlinul a negat luni că s-ar afla la originea valului de atacuri cibernetice care au vizat servicii federale şi companii din Statele Unite, denunţând acuzaţiile care arătau către Rusia ca fiind "nefondate" şi "rusofobe", relatează AFP şi dpa.

Aceste atacuri cibernetice "nu au nimic de-a face cu noi, deoarece Rusia nu este implicată în aceste atacuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Toate acuzaţiile de implicare rusă sunt absolut nefondate şi se înscriu într-o continuare a rusofobiei oarbe, pe care o constatăm cu fiecare incident", a adăugat el.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a declarat că implicarea Moscovei în acest caz este "destul de clară", însă preşedintele Donald Trump a minimalizat rolul Rusiei în acest incident.

Potrivit grupului american de securitate informatică FireEye, chiar el victima atacurilor cibernetice de săptămâna trecută, guverne şi companii din domeniul consultanţei, tehnologiei şi energetic au fost vizate în primăvara anului 2020 în America de Nord, în Europa, Asia şi Orientul Mijlociu.

În Statele Unite, Departamentul de Securitate Internă, Departamentul Trezoreriei şi Comerţului, precum şi mai multe agenţii federale au fost afectate, potrivit informaţiilor din presă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India