Rușii se tem de rachetele Taurus mai mult decât orice/Cum a penetrat Rusia o convorbire între înalți generali germani ai Bundeswehr

Rușii se tem de rachetele Taurus mai mult decât orice/Cum a penetrat Rusia o convorbire între înalți generali germani ai Bundeswehr

Rușii au publicat o înregistrare audio cu doi generali germani din cadrul Forțelor Aeriene Germane care discută despre livrarea de rachete aer-sol cu rază lungă de acțiune Taurus către Ucraina. Înalții oficiali ai Bundeswehr-ului vorbesc inclusiv despre lovirea Crimeei cu Taurus.

Interceptările au fost publicate de Margarita Simonian, apropiată a lui Vladimir Putin și redactorul-șef al postului de propagandă Russia Today, entitate media controlată de Kremlin.

Inițial Bundeswehr-ul a negat autenticitatea înregistrărilor, în pofida faptului că experți germani le-au catalogat ca fiind autentice. Armata Germaniei a anunțat însă demararea unei anchete interne ca urmare a acestui grav incident de securitate.

În înregistrarea publicată de ruși cei doi generali germani vorbesc despre modul în care Ucraina ar putea folosi deja celebrele rachete Taurus pentru a lovi teritoriile ocupate de ruși, inclusiv Crimeea și podul Crimeei.

Ucraina cere Germaniei de mai mult timp astfel de rachete. În prezent ucrainenii folosesc cu succes rachete aer-sol cu rază lungă de acțiune Storm Shadow și SCALP, varianta franceză a Storm Shadow, rachete produse de MBDA.

Germania, deși e liderul Europei în ceea ce privește ajutorul militar acordat Ucrainei, a refuzat de mai multe ori să livreze Taurus. Chiar în această spătămână cancelarul german Olaf Scholz s-a opus din nou ferm furnizării de rachete de croazieră Taurus către Ucraina, invocând riscul ca Germania să fie atrasă într-un război împotriva Rusiei .

Și totuși, cum au reușit rușii să-i intercepteze pe generalii germani? Radu Carp: Rusia se teme de rachetele Taurus mai mult decât orice

2. Rachetă cu... (tornado-taurus_84506300.jpg)

Rachetă cu rază lungă de acțiune Taurus, integrată pe un avion Tornado al aviației militare germane. Photo source: Bundeswehr

Se pare că interceptarea rușilor a fost efectuată pe Webex, o platformă de comunicare online, nu pe un canal securizat al Armatei germane. Însă acest lucru arată că serviciile rue sunt foarte active și urmăresc îndeaproape înalți oficiali ai NATO.

Profesorul Radu Carp, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti și director al Departamentului de Politici Publice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, a atras atenția asupra vulnerabilității canalelor de comunicații de pe internet.

O greșeală pe care occidentalii o fac frecvent.

„Aceste rețele sunt vulnerabile. Tot ce e gratuit e vulnerabil. Râdeam de ruși care foloseau telefoane mobile pe front și erau interceptați ușor; de ce le dăm ocazia să afirme că facem aceleași greșeli?!” se întreabă profesorul Carp, care de-a lungul timpului a atras de mai multe ori atenția asupra vulnerabilității acestor canale.

Ulterior, într-o altă postare pe contul personal de Facebook, Radu Carp subliniază faptul că pe lângă penetrarea evidentă rusă, un lucru e cert: Rusia chiar se teme de rachetele Taurus.

„Mai grav este ca în acest moment la Moscova se coroborează acest incident cu afirmațiile britanice și franceze care învinuiau Germania că nu face ceea ce fac ei în cazul Storm Shadow si Scalp.

Un lucru e clar: Rusia se teme de Taurus mai mult decât orice. Se pare că acesta este subiectul preferat la Kremlin”, a transmis Radu Carp care a subliniat că Occidentul trebuie să renunțe la ezitare iar în războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei nu există o a treia variantă în afară de victoria rusă sau victoria Ucrainei.

Propaganda rusă a folosit de mai multe ori amenințarea unui război nuclear, în încercarea de a bloca transferul de rachete Taurus către Ucraina. SURSA: defenseromania.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?