Rybakina a avut o reacţie stranie la o întrebare despre Putin. A râs şi a replicat: Nu vorbesc bine engleza”

Rybakina a avut o reacţie stranie la o întrebare despre Putin. A râs şi a replicat: Nu vorbesc bine engleza”

Întrebată de unul dintre jurnaliştii acreditaţi la Wimbledon despre invazia rusă din Ucraina - „Condamni războiul şi acţiunile lui Putin?”, Rybakina l-a pus să repete, după care replicat: „Nu înţeleg întrebarea, în special a doua parte, nu vorbesc bine engleza”. După care a continuat, într-o engleză foarte bună: „Eu, aşa cum am mai spus, evoluez pentru Kazahstan de ceva timp. Reprezint această ţară la cele mai mari turnee, la Olimpiadă, care a fost un vis împlinit pentru mine. Nu ştiu ce se va întâmpla. Din partea mea pot spune doar că joc pentru Kazahstan. Nu am ales unde m-am născut. Oamenii aceştia au crezut în mine şi m-au susţinut. Am văzut steagurile (n.r. cele ruse din tribune), dar nu ştiu cum să răspund acestor întrebări”.

Născută la Moscova, Rybakina are încă domiciliul în Rusia. Ea a acceptat să reprezinte Kazahstanul în 2018, pentru că statul asiatic i-a oferit sponsorizarea necesară pentru a putea continua să joace tenis la nivel înalt. Până în iunie 2018, sportiva a reprezentat Rusia la competiţii.
„Elena Rybakina, care a jucat pentru Rusia până în iunie 2018, a început să reprezinte Kazahstanul datorită deciziei părinţilor ei,” a declarat pentru TASS, Shamil Tarpishchev, preşedintele Federaţiei Ruse de Tenis.

Oficialii de la Moscova şi-au însuşit triumful Rybakinei
Shamil Tarpishchev, preşedintele Federaţiei de tenis din Rusia, a fost primul care a reacţionat: „E minunat! Felicitări, Rybakina! Şcoala noastră a câştigat Wimbledon - este frumos, e din Moscova. S-a dovedit că ţara noastră este din nou în top la Londra. Mâine o voi suna. Felicitări", a spus Tarpishchev.”.
Pe 20 aprilie, organizatorii de la Wimbledon - Asociaţia Regatului Unit Lawn Tennis şi All England Lawn Tennis and Croquet Club - le-au interzis sportivilor ruşi şi belarusi să participe la turneu, din cauza războiului provocat de Vladimir Putin în Ucraina.. Sub interdicţie erau şi alte competiţii de tenis din Marea Britanie. Asociaţia profesioniştilor de tenis (ATP) şi Asociaţia de tenis feminin (WTA) au criticat decizia şi au anunţat ulterior că Wimbledon 2022 se va juca fără puncte de clasament.
Federaţia rusă de tenis şi-a însuşit victoria obţinută de Elena Rybakina, sportivă născută şi crescută la Moscova, dar care reprezintă în acest moment Kazahstanul.

Ruşii sărbătoresc triumful Elenei Rybakina
"O victorie uimitoare a tenisului rusesc la Wimbledon, în ciuda a tot ceea ce a fost organizat împotriva ruşilor", a spus Kamelzon, antrenor onorific în cadrul Federaţiei de la Moscova, citat de agenţia rusă de ştiri TASS. "Rybakina este o fată unică, fantastică, pur rusă, educaţia şcolii ruseşti" a adăugat Kamelzon.
„Un astfel de rezultat şi într-o perioadă atât de dificilă, când politica încearcă să folosească sportul în detrimentul lui, Rybakina a reuşit să arate tuturor caracterul rus, educaţia rusă”, a adăugat antrenorul rus. „Este un bumerang împotriva celor care au fost împotriva ruşilor la Wimbledon. Fără tenisul rusesc, Wimbledon pierde poziţia pe care a câştigat-o în o sută cincizeci de ani,” a mai spus Kamelzon.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA