Salvini îşi declară la Washington 'apropierea' de administraţia Trump şi 'viziunea comună' cu aceasta

Salvini îşi declară la Washington 'apropierea' de administraţia Trump şi 'viziunea comună' cu aceasta

Ministrul de interne italian, Matteo Salvini, aflat într-o vizită la Washington, şi-a declarat 'apropierea' de administraţia Trump şi 'viziunea comună' cu aceasta 'cu privire la Iran, Venezuela, Libia, situaţia din Orientul Mijlociu, dreptul la existenţă al Israelului şi îngrijorările legate de aroganţa chineză faţă de Europa şi continentul african', transmite AFP.

Vicepremierul italian a fost primit de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi urma să aibă o întrevedere cu vicepreşedintele Mike Pence la Casa Albă.

Ca şi Donald Trump, el a pledat, într-o conferinţă de presă, pentru un dialog cu Rusia lui Vladimir Putin, pentru a 'apropia Moscova de sistemul de valori occidentale, în loc să fie lăsată în braţele Beijingului'.

Tot ca preşedintele american, el a apărat o scădere masivă a impozitelor în ţara sa, în pofida reticenţelor Bruxellesului legate de deficitul şi de datoria publice ale Romei, Salvini mergând până la a pleda pentru un 'buget trumpian' în Peninsulă.

În ce priveşte Uniunea Europeană, Matteo Salvini i-a criticat 'fragilităţile' şi a atacat bilanţul slab, în opinia sa, al şefei diplomaţiei europene, compatrioata sa Federica Mogherini, chiar în ajunul deplasării acesteia la Washington.

Administraţia Trump şi preşedintele însuşi nu îşi ascund afinităţile cu guvernul populist italian.

Matteo Salvini, care a declarat că l-a convins pe Mike Pompeo să vină la toamnă în Abruzzi, regiunea din centrul Italiei de unde erau originari bunicii secretarului de stat, a încercat să scoată în evidenţă aceste afinităţi, extinzându-le şi la alte ţări.

'Între Italia, Statele Unite, Israel, Brazilia, Polonia şi Ungaria există o apropiere a viziunii despre lume, drepturi şi valori', a afirmat Salvini, subliniind că formaţiunea sa de extremă dreapta, Liga, nu este 'izolată'.AGERPRES


populare
astăzi

1 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

2 „Nemuritorii” / șefii încremeniți în funcții publice din instituții-cheie

3 Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i facem din vorbe”

4 Scandal în Franţa, după ce soția președintelui a fost înregistrată făcând o remarcă vulgară despre activistele feministe. „E timpul ca soții Macron să…

5 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale