Șapte ore prefăcut mort: mărturia unui supraviețuitor de la Nova
Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare a muzicii și a libertății în apropiere de Re’im, la granița cu Fâșia Gaza, s-a transformat brusc într-o scenă de război. În zorii zilei de 7 octombrie, în jurul orei 6:30, cerul a fost brăzdat de o salvă masivă de rachete. Pentru israelieni, alertele aeriene nu reprezentau o noutate absolută, însă intensitatea tirurilor a indicat rapid că situația depășea orice tipar cunoscut.
Într-un interviu acordat jurnalistului Răzvan Munteanu în emisiunea „Agenda Internațională”, Eitan Halley a povestit cum a încercat să părăsească festivalul cu mașina unui prieten, îndreptându-se spre sud, pe traseul spre Beer Sheva pe care îl cunoștea din anii studenției. Alarmele neîncetate i-au forțat să respecte instrucțiunile de siguranță: oprirea autoturismului și căutarea unei zone protejate, pentru a nu rămâne ținte vulnerabile în vehicul.
Foto: Adevărul
Capcana din buncărul de beton
Grupul a găsit refugiu într-un mic adăpost antiaerian din beton de pe marginea drumului, o structură deschisă, concepută pentru circa zece persoane, fără uși care să poată fi încuiate. În scurt timp, spațiul a devenit supraaglomerat. Printre cei sosiți ulterior s-au numărat Aner Shapira și Hersh Goldberg-Polin. Shapira, militar aflat în afara orelor de serviciu, a preluat instantaneu rolul de lider, încercând să mențină calmul celor baricadați și anunțându-i că trupele de intervenție se află la distanță mică.
Iluzia unui simplu atac cu rachete s-a spulberat când un cuplu a fugit în adăpost avertizând că fusese atacat într-o ambuscadă la câteva sute de metri depărtare. Imediat după aceea, zgomotul camioanelor oprite afară și strigătele în limba arabă au confirmat prezența combatanților înarmați cu puști automate AK-47, lansatoare RPG și echipament tactic.
Asaltul a început cu rafale de foc la intrare și o ploaie de grenade aruncate în interior. Cu un curaj ieșit din comun, Aner Shapira a interceptat și a aruncat înapoi afară șapte sau opt grenade, instruindu-i pe ceilalți să facă același lucru dacă observă vreun proiectil. Rezistența a fost însă zdrobită în momentul în care atacatorii au tras cu un lansator RPG direct în gura adăpostului. Suflul deflagrației l-a ucis pe loc pe Shapira și l-a rănit grav pe Goldberg-Polin, secționându-i un braț, în timp ce Halley și-a pierdut temporar cunoștința.
Revenindu-și din șoc chiar pe locul unde stătuse Shapira, Halley a continuat să respingă amenințarea, aruncând trei grenade înapoi, înainte ca una să explodeze în încăpere. Ulterior, luptătorii au pătruns în incintă, au răpit cinci tineri și au tras fără discernământ asupra răniților rămași la sol.
Refugiul printre cei căzuți și orele de tăcere
Eitan Halley a supraviețuit printr-un gest extrem: s-a întins nemișcat sub și printre trupurile celor uciși, simulând că este mort. A rămas în acea poziție timp de aproximativ șapte ore, în timp ce atacatorii s-au întors periodic pentru a inspecta locul.
„În primele șase ore cât am stat acolo, îmi amintesc că m-am gândit în sinea mea: «OK, am supraviețuit atacului. Voi supraviețui. Adică, n-o să mor. Sunt rănit. Sunt rănit. Am schije pe tot corpul». Mi-au sparte ambele timpane, adică nu auzeam nimic. Îmi amintesc că sângeram de oriunde și de peste tot din corp. Dar nu am avut o rană suficient de mare încât să mor.”
— Eitan Halley
Spre finalul calvarului, când rănile și pierderea de sânge îi măcinau speranța, salvarea a venit din partea unui părinte civil care își căuta disperat fiul în zona masacrului. Acesta l-a preluat cu autoturismul și l-a transportat de urgență la Spitalul Soroka.
Foto: Adevărul
Urmările traumei și datoria de a depune mărturie
Tragedia a lăsat urme fizice și psihologice adânci. Halley a rămas cu schije în corp, timpane perforate, migrene constante, stări de vertij, greață și insomnii, alături de manifestările acute ale sindromului de vinovăție specific celor care scapă cu viață atunci când apropiații pier.
Mărturia sa a constituit unul dintre pilonii documentarului „We Will Dance Again”, lansat în 2024 sub regia lui Yariv Mozer, film care a reconstituit cronologia masacrului folosind telefoanele victimelor și relatările martorilor direcți. Tânărul consideră că datoria sa morală este să vorbească deschis pentru a combate tentativele de negare a atrocităților.
În cadrul discuției, el a atras atenția și asupra naturii mișcării Hamas, susținând că aceasta a deturnat fondurile internaționale venite dinspre Statele Unite, Uniunea Europeană sau Qatar pentru a construi rețele teroriste în loc să sprijine populația civilă din Gaza. În contrast cu imaginea pe care unii propagatori încearcă să o creeze grupării, Halley a subliniat că acțiunile acesteia sunt ghidate exclusiv de distrugere.
Totodată, supraviețuitorul a remarcat capacitatea de anduranță a societății israeliene în fața agresiunilor continue, evocând inclusiv noile amenințări cu rachete balistice lansate de Iran, care au lovit recent în proximitatea locuinței sale fără a paraliza viața cotidiană a comunității.
În final, Eitan Halley a transmis un îndemn direct publicului din România, sfătuind oamenii să privească critic fluxul de conținut de pe rețelele de socializare: să nu își formeze convingerile exclusiv după postările de pe TikTok sau Instagram, ci să verifice informațiile din surse temeinice și cărți, punând mereu la îndoială narațiunile neverificate.
Explorează subiectele:
