Scandal de spionaj în Spania: Premierul spaniol anunţă o reformă a serviciilor de informaţii

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat joi o reformă a legii care reglementează funcţionarea serviciilor de informaţii ale Spaniei, în principal pentru "a întări controlul judiciar", în urma unui răsunător scandal de spionaj, informează AFP.

Reforma este necesară "pentru a întări garanţiile acestui control, dar şi pentru a asigura respectarea maximă a drepturilor individuale şi politice ale persoanelor", a declarat şeful guvernului spaniol de stânga în Camera Deputaţilor.

De asemenea, Sanchez a anunţat viitoarea adoptare a unei noi legi cu privire la "informaţiile clasificate", actuala legislaţie datând din 1968, deci din timpul dictaturii franchiste.

"Este urgent ca reglementarea să se adapteze la principiile democratice, constituţionale", a insistat premierul Spaniei.

Acest scandal, care a costat-o funcţia pe şefa Centrului Naţional de Informaţii (CNI), Paz Esteban, a izbucnit luna trecută, după dezvăluirea faptului că telefoanele unor secesionişti catalani fuseseră ascultate de serviciile de informaţii spaniole cu ajutorul softului israelian de spionaj Pegasus.

Secesioniştii catalani au ameninţat atunci că îşi vor retrage sprijinul acordat în Parlament guvernului minoritar al lui Sanchez, cu riscul de a provoca căderea lui înainte de finalul legislaturii, prevăzut la sfârşitul lui 2023.

Cazul a căpătat apoi o altă dimensiune după ce guvernul a dezvăluit că Sanchez şi ministrul său al apărării, Margarita Robles, au fost ei înşişi spionaţi cu acest software, de data aceasta în cadrul unui "atac extern" al cărui autor este şi în ziua de azi necunoscut.

Reformele anunţate joi "vor aduce la zi procedurile (...) pentru a evita ca aceste breşe de securitate să se producă pe viitor", a afirmat premierul spaniol.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …