Șeful AFM: Aproximativ 10.000 de persoane fizice pot beneficia de bugetul alocat în 'Casa Verde'; programul ar putea fi suplimentat

Șeful AFM: Aproximativ 10.000 de persoane fizice pot beneficia de bugetul alocat în 'Casa Verde'; programul ar putea fi suplimentat

Bugetul de 60 de milioane de lei alocat pentru persoanele fizice în cadrul Programului "Casa Verde" din acest an ar putea acoperi, în medie, solicitările de finanțare depuse de aproximativ 10.000 de persoane, iar dacă va fi cazul vom putea vorbi despre o suplimentare a programului, dar numai ce vom analiza modul de desfășurare din primele zile, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Istvan Jakab, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

"Data trecută cele mai multe proiecte au fost cele pe panouri solare, de 6.000 de lei. Deci, dacă vom calcula, în medie, ar fi vorba cam de 10.000 de persoane care ar putea primi finanțare din bugetul de 60 de milioane de lei, prevăzut pentru persoanele fizice în cadrul programului 'Casa Verde' pentru acest an. Suma aceasta a fost repartizată proporțional pe județe, în funcție de numărul populației. De aici, a reieșit o proporționalitate și ținând cont și de București, ar fi vorba cam de 250 de dosare pe județ. Într-adevăr, în unele județe am văzut din presă că este o solicitare mai mare. Eu m-am oprit azi-dimineață la ora 8:00, la Cluj, la Agenția de Protecție a Mediului, unde am văzut că era ordine, exista o listă întocmită și nu erau mai mult de 50 de persoane. Colegii de la APM au început să preia dosarele să le introducă în soft. Văd că în altă parte, există o solicitare mult mai mare, cu foarte mulți oameni care stau la coadă", a menționat Jakab.

Potrivit șefului AFM, în cazul în care solicitările din partea persoanelor fizice vor continua să crească, există varianta relocării unei sume din segmentul 'Casa Verde', destinat persoanelor juridice.

"Din punctul nostru de vedere, ar trebui să vedem cum se termină prima zi. Avem acest soft în care se introduc solicitările, iar la finalul acestei zile ar trebui să avem o poză referitoare la cât de multe aplicații s-au introdus, cât de repede se consumă din sumele alocate pentru fiecare județ, apoi să vedem diferențele între județe și atunci, după ziua de mâine, am putea hotărî dacă redistribuim bani de la alte județe sau chiar să suplimentăm pe partea de persoane fizice. Cel mai simplu pentru noi ar fi să luăm de la persoane juridice, iar acolo să suplimentăm printr-o rectificare un pic mai târziu. Vrem să ne asigurăm că oamenii care au stat la coadă una sau două zile chiar să aibă garanția că își pot depune dosarele și să aibă finanțare. Ar fi loc de o suplimentare a programului, dar este nevoie de un pic de timp să vedem efectiv mult mai clar care este situația în toate județele. Sper ca și la nivelul Ministerului Mediului să existe sigur dorința de a suplimenta bugetul programului și toate persoanele să prinsă finanțare", a subliniat președintele AFM.

Luni, în prima zi de depunere a dosarelor, încă de la primele ore ale dimineții agențiile județene pentru protecția mediului din Alba, Covasna, Constanța, Olt, Tulcea, Dolj, Satu Mare, Buzău, Brașov, Argeș, Mehedinți, Maramureș, Galați, Teleorman, Botoșani, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu și Vaslui au fost luate cu asalt de către solicitanți.

Programul Casa Verde Clasic a demarat luni, după o pauză de cinci ani , cu sesiunea destinată persoanelor fizice. Practic, în perioada 10 — 24 octombrie, populația poate depune dosarele de finanțare, la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință.

Potrivit Ministerului Mediului, prin intermediul programului, populația poate beneficia de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.

Echipamentele finanțate pentru populație prin 'Casa Verde' sunt panourile solare și pompele de căldură, cuantumul finanțării nerambursabile prin AFM fiind în funcție de tipul instalației, astfel: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

În ceea ce privește programul 'Casa Verde' pentru persoanele juridice, acesta va avea o sesiune de finanțate în intervalul 17 octombrie — 14 noiembrie. În acest caz se va finanța instalarea de sisteme care utilizează energie solară și energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar și sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deșeurilor, a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe baza de resturi și deșeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Bugetul total alocat pentru program este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane de lei sunt destinate populației și 34 de milioane de lei persoanelor juridice.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...