Șeful CSM: Ne dorim promulgarea Legii securității cibernetice cu condiția ca înainte să avem un cuvânt de spus

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a declarat joi că CSM dorește promulgarea Legii securității cibernetice cu condiția ca înainte Consiliul să aibă un cuvânt de spus în această privință.

"Noi ne-am dori promulgarea legii, cu condiția ca înainte de promulgare, CSM să aibă un cuvânt de spus în această chestiune", a afirmat Tudose.

Tudose a precizat că plenul CSM a considerat necesar atât în cazul modificării Ordonanței de urgență nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, cât și a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice să se formuleze anumite observații, în așa fel încât să existe o autorizare din partea unui judecător.

"Cu privire la Legea securității cibernetice, noi am găsit de cuviință să dezbatem într-un grup de lucru în ce măsură avem posibilitatea să intervenim în faza în care este această procedură", a mai spus el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot