Șeful Fiscului vrea să-și predea atribuțiile privind strategia instituției unui board de specialiști

Șeful Fiscului vrea să-și predea atribuțiile privind strategia instituției unui board de specialiști

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Gelu Diaconu, propune constituirea unui corp de specialiști care să preia de la președintele instituției rolul de coordonare a politicilor și strategiei ANAF, cu scopul de a consolida autonomia decizională a instituției, se arată într-un comunicat al ANAF transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit documentului, reforma ANAF nu poate fi implementată dacă instituția continuă să fie 'ruda săracă' a Ministerului Finanțelor.

'Ieri (marți — n.r.), i-am propus premierului Victor Ponta o formulă de reorganizare care să consolideze autonomia decizională a ANAF, în afara condiționalităților de ordin politic conjunctural ce apar la fiecare ciclu electoral. De aceea, propunerea mea a vizat constituirea unui board de specialiști cu prestigiu recunoscut, pe modelul Fiscului american, pe care îl vom adapta, firește, cadrului legislativ autohton și care va coordona politicile și strategia ANAF, în locul unei singure persoane, respectiv în locul președintelui ANAF. Pentru a finaliza reforma profundă a instituției pe care mi-am asumat-o la preluarea mandatului, în aprilie 2013, consider că această soluție de management, care distanțează ANAF de posibilele influențe politice, este singura variantă reală și profesionistă', susține președintele ANAF.

El menționează că a ales această soluție după analiza mai multor documente, dintre care raportul anual "Tax administration 2015", recent publicat de OECD, raportul de asistență tehnică al misiunii FMI din august, raportul misiunii de asistență al Băncii Mondiale din 2007 privind etapele reorganizării ANAF, precum și blueprint-urile Comisiei Europene privind taxarea.

Potrivit lui Diaconu, fără o autonomie instituțională sporită, reforma ANAF, care înseamnă în primul rând transformarea mediului de afaceri în partener dintr-o simplă unealtă de adus bani la buget, nu poate fi implementată până la capăt.

'Cine cunoaște cu adevărat ce înseamnă activitatea ANAF știe că ANAF nu poate finaliza această reformă din poziția de rudă săracă a MFP, aflată la discreția decizională a funcționarilor din minister. Totodată, această schimbare profundă nu poate avea loc în condițiile în care ANAF depinde de prea multe ori de bunăvoința și interesele unor instituții precum Agenția Națională a Funcționarilor Publici, atunci când vine vorba de avizările necesare în cadrul procesului de restructurare sau își irosește resursele ca urmare a sarcinilor primite de la Curtea de Conturi, implicată prea mult în activitățile de control, fapt constatat și certificat inclusiv de misiunea FMI din august', a mai spus Gelul Diaconu.

Potrivit acestuia, proiectul se află în faza finală de redactare și va fi supus unor analize ulterioare. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

3 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

4 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

5 Judecați voi...