Senatorul Iosif Secăşan, urmărit penal pentru că ar fi intermediat rezolvarea unor dosare de pensionare ilegală

Senatorul Iosif Secăşan, urmărit penal pentru că ar fi intermediat rezolvarea unor dosare de pensionare ilegală

UPDATE Potrivit procurorilor DNA în dosar mai sunt cercetaţi Sebastian Telbis, medic, şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi un pădurar care a fost pensionat ilegal.

„La data de 21 februarie 2014, suspectul Iosif Secăşan, senator, membru în Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului României, i-a solicitat suspectului Şebastian Telbis, medic, şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, încadrarea în grad de invaliditate a suspectului Iova Moza, de profesie pădurar.

Solicitarea făcută de Iosif Secăşan a fost acceptată de Sebastian Telbis care a precizat că, într-o primă fază, mai precis pentru şase luni, va încadra persoana în cauză în gradul II de invaliditate, întrucât acordarea directă a gradului I de invaliditate ar putea atrage verificări din partea Institutului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti”, arată anchetatorii.

Ulterior discuţiei dintre cei doi, senatorul ar fi invitat în cabinet persoana supusă evaluării medicale, context în care acesta din urmă a aşezat pe biroul medicului dosarul medical ce conţinea şi un plic ce ar fi fost observat, de îndată, de medicul Sebastian Telbis.

„După semnarea deciziei de încadrare în grad de invaliditate de către Sebastian Telbis şi, ulterior momentului în care Iova Moza a părăsit cabinetul, Iosif Secăşan, în prezenţa lui Sebastian Telbis, a verificat conţinutul plicului, observând că era vorba de o sumă de bani. Ulterior, la finele programului de lucru, medicul Sebastian Telbis a extras din plic şi a luat suma de bani neprecizată. Există date şi indicii rezonabile obţinute pe parcursul efectuării urmăririi penale potrivit cărora, suma primită de suspectul Sebastian Telbis în schimbul eliberării deciziei de invaliditate ar fi de 200 de euro”, mai arată procurorii.

În acest dosar, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor SRI.

UPDATE La ieşirea din DNA, senatorul a declarat că dosarul este pe tematica de la Caraş Severin şi că nu doreşte să dea nicio declaraţie în faţa jurnaliştilor în acest caz.

Senatorul Iosif Secăşan a declarat la intrarea în sediul intituţiei că a fost chemat de anchetatori în calitate de suspect într-un dosar penal.

Senatorul este suspectat că ar fi intervenit pentru a ajuta persoana apropiată să se pensioneze, fără ca aceasta să îndeplinească condiţiile legale, potrivit unor surse judiciare.

Dosarul s-a aflat iniţial la DIICOT, unde procurorii investigau mai multe fapte legate de pensionări ilegale, în anchetă fiind vizaţi mai mulţi medici.

Ulterior, anchetatorii au aflat despre implicarea lui Iosif Secăşan şi au trimis partea de dosar care ce îl priveşte pe acesta la DNA, pentru continuarea cercetărilor.

Tariful pe care medicii l-ar fi cerut în aceste cazuri era cuprins între 1.500 şi 3.000 de lei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ar fi primul val al ofensivei”

2 Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi adolescenți. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO

3 Povestea „Regelui Cripto” care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, dar a ajuns să fie răpit, bătut și arestat

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 „Nimeni nu vrea să moară, să lupte”