Serbia își va suplimenta forțele de poliție de la granița cu Ungaria

Serbia își va suplimenta forțele de poliție de la granița cu Ungaria

Serbia va trimite forțe de poliție suplimentare la granița sa cu Ungaria și va încerca să îndepărteze migranții de zona gardului ridicat de autoritățile ungare la frontieră, a anunțat miercuri seară ministrul de interne sârb, Nebojsa Stefanovic, potrivit Reuters.

''Scopul este de a preveni alte atacuri de pe teritoriul nostru asupra poliției ungare și, într-o manieră plină de respect, să îndepărtăm migranții de gard și de poliția ungară'', a menționat Stefanovic, într-o declarație.

Anterior, autoritățile de la Budapesta au cerut Serbiei să acționeze contra migranților care ''atacă'' poliția ungară la granița comună.

Zeci de migranți au reușit să intre miercuri seară pe teritoriul Ungariei, după mai bine de o oră de confruntări cu polițiștii ungari la punctul de trecere a frontierei Roszke-Horgos, venind dinspre Serbia. În confruntări au fost răniți cel puțin douăzeci de polițiști ungari, potrivit guvernului de la Budapesta.

La începutul serii, circa 20 de polițiști sârbi au intervenit la rândul lor în încercarea de a-i convinge pe migranți să renunțe la intenția de a intra în Ungaria. Responsabilul cu refugiații în guvernul sârb, Aleksandar Vulin, s-a deplasat în persoană la locul incidentelor pentru a calma situația.

AFP și Reuters au anunțat că trei vehicule Humvee ale forțelor ungare au fost desfășurate în zona punctului de trecere a frontierei Roszke-Horgos. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Voi ați citit ce vrea să facă Savonea la Curtea Supremă?

2 VIDEO Fără precedent! / Priviți, la Brașov, două judecătoare au discutat cu protestatarii și le-au împărțit ceai!

3 VIDEO Surpriză de proporții / Armata ucraineană anunță că a încercuit trupele ruse din Kupiansk! Zelenski s-a filmat la intrarea în oraș

4 SUA promit Ucrainei „o zonă demilitarizată“ cum nu s-a mai văzut de-a lungul frontului estic. Ce spun ucrainenii?

5 BREAKING Explodează Omerta patronată de Savonea? / Peste 300 de magistrați s-au adăugat colegilor care au condamnat „justiția capturată”. Cine sunt cei …