Sex pe bani şi crimă la o baie publică dezafectată. Cum a fost ucisă adolescenta de 17 ani din Ploieşti

Sex pe bani şi crimă la o baie publică dezafectată. Cum a fost ucisă adolescenta de 17 ani din Ploieşti

Constantin Ispas, zis ”Specialu”, prahoveanul de 48 de ani acuzat că a ucis o adolescentă de 17 ani, cu care avea o relaţie amoroasă, a fost arestat pentru 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Prahova, dată vineri, 9 aprilie.

Constantin Ispas, zis ”Specialu”, prahoveanul de 48 de ani acuzat că a ucis o adolescentă de 17 ani, cu care avea o relaţie amoroasă, a fost arestat pentru 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Prahova, dată vineri, 9 aprilie. Bărbatul urmează să fie încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a IJP Prahova.

Potrivit unor surse, bărbatul a întreţinut relaţii sexuale cu fata cu puţin înainte să o ucidă. Procurorii nu au reţinut însă şi acuzaţia de act sexual cu un minor, pentru că victima avea 17 ani, iar relaţia intimă a fost consimţită.

Sunt încă dubii cu privire la modul în care a murit adolescenta. Într-o primă fază s-a discutat despre omor prin sufocare, doar că la necropsie, medicul legist ar fi descoperit o urmă de lovitură în zona capului.

Este important acest aspect pentru că poate schimba încadrarea juridică pe viitor, din omor la lovituri cauzatoare de moarte, în acest ultim caz pedeapsa fiind mai mică. Sunt doar concluzii preliminare, rezultatele finale ale necropsiei încă nu au sosit.

Ispas şi-a recunoscut fapta, dar după mai multe ore de audieri, timp în care a îndrugat poliţiştilor tot felul de poveşti care s-au dovedit ulterior neadevărate. Acesta le-a mărturisit anchetatorilor că nu a premeditat fapta, iar gestul său a fost în baza unui impuls de moment.

Cum s-a petrecut crima

Bărbatul a ucis-o pe L.T., adolescenta de 17 ani, miercuri, 7 aprilie, cel mai probabil în prima parte a zilei, spun surse judiciare. Cei doi se întâlneau pe ascuns într-o clădire dezafectată din Ploieşti, unde pe vremuri funcţiona baia publică. Relaţia era una secretă, pentru că Ispas este căsătorit şi are doi copii, iar pe de altă parte, fata era încă minoră. Mama ei ştia însă că fiica sa are o relaţie cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Tot ea a fost cea care a alertat poliţiştii, joi seară în jurul orelor 18.00, atunci când şi-a dat seama că ceva s-a întâmplat pentru că fata nu se întorsese acasă şi nu mai răspundea la telefon.

Femeia le-a spus anchetatorilor că bănuieşte că fiica ei este împreună cu bărbatul respectiv, iar poliţiştii au pornit pe urmele lui. Au mers acasă la el, în satul Hăbud, din comuna Şirna şi l-au luat la audieri. Într-o primă fază, individul nu a recunoscut nimic, dar în cele din urmă, după ore de audieri, a mărturisit tot. Joi dimineaţă le-a indicat poliţiştilot inclusiv locul unde o ucisese pe mult mai tânăra sa iubită.

Conflictul dintre cei doi ar fi pornit de la bani. Potrivit unor surse judiciare, fata îi reproşase bărbatului că nu i-a dat banii promişi. Se pare că Ispas i-ar fi spus fetei că-i va oferi cadou 1.000 de lei, dar i-ar fi dat doar un sfert din sumă. Fata i-a reproşat acest lucru şi l-a ameninţat că, dacă nu se va ţine de cuvânt, va face relaţia lor publică şi va merge inclusiv la soţia lui.

Un alt posibil motiv al crimei

Mai există o variantă a motivului crimei. În timpul întâlnirii cu bărbatul mai în vârstă, fata ar fi fost sunată de un alt individ, se pare că iubitul oficial. Într-o criză de gelozie, Ispas i-ar fi luat fetei telefonul din mână şi ar fi avut un dialog cu apelantul căruia i-ar fi spus că nu o s-o mai vadă. Se pare că tânărul ar fi alertat-o pe mama fetei, spun unele surse.

Crima a avut loc în clădirea fostelor băi publice din Ploieşti, aflată într-o zonă semicentrală a oraşului, dar foarte circulată. Fata nu are răni pe corp, iar la locul faptei nu au fost găsite urme de sânge, motiv pentru care anchetatorii bănuiesc că cel mai probabil bărbatul a sufocat-o. Urmează ca medicii legişti din cadrul SML Ploieşti să se pronunţe cu privire la cauza decesului.

Tatăl fetei nu este în ţară şi urmează să ajungă în România în cursul zilei de vineri.

Poliţiştii se tem de o răzbunare a familiei victimei, astfel că în comuna unde locuieşte suspectul s-au luat măsuri pentru evitarea unei alte nenorociri. SURSA: Adevărul



Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...