Influența energetică a Rusiei în Asia Centrală se erodează, iar investitorii care continuă să parieze pe Moscova riscă pierderi considerabile.

Timp de decenii, puterea Rusiei în regiune s-a bazat pe infrastructura energetică – o rețea extinsă de conducte de petrol și gaze construită pentru a lega economiile Kazahstanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului de nord, către piața rusă și mai departe, spre exporturile globale. Aceste legături au generat venituri pentru companiile rusești și influență geopolitică pentru Kremlin.

Astăzi, însă, aceste conexiuni au devenit tot mai mult o povară, într-un moment în care Rusia duce un război în Ucraina și se confruntă cu sancțiuni internaționale severe, scrie Euromaidan Press.

Conducte încă sub controlul Moscovei

În continuare, cea mai mare parte a țițeiului kazah ajunge în portul Novorossiisk de la Marea Neagră prin intermediul Consorțiului de Conducte Caspice (CPC). Uzbekistanul și Kârgâzstanul depind de importurile de combustibili din Rusia, inclusiv prin contracte de gaze naturale pe termen scurt. Chiar și Turkmenistanul, care exportă aproape tot gazul către China, ia în calcul poziția Rusiei în deciziile sale comerciale.

De-a lungul timpului, Moscova a folosit controlul asupra rutelor de tranzit pentru a exercita presiuni asupra capitalei kazace, Astana. În același timp, contractele semnate de Gazprom cu Tașkent au o semnificație politică ce depășește valoarea economică. Pentru multe state din regiune, Rusia continuă să fie furnizorul de ultimă instanță.

Legături care alimentează efortul de război

După ce Europa a redus drastic importurile de energie din Rusia în urma invaziei Ucrainei în 2022, aceste relații regionale au atenuat impactul economic asupra Moscovei. Rusia obține venituri din taxele de tranzit și păstrează posibilitatea de a bloca ruta de export principală a Kazahstanului. Exporturile Gazprom către Uzbekistan au crescut de la puțin peste un miliard de metri cubi în 2023 la peste cinci miliarde în 2024 – o sursă importantă de venituri și un semnal al dependenței continue.

Turcia și Iranul au consolidat propriile roluri în această ecuație. Turcia importă în continuare gaze prin conductele TurkStream și Blue Stream, în timp ce transportă și petrol kazah care tranzitează teritoriul rus. Prin acorduri de tip „swap”, Iranul oferă Rusiei metode alternative de redirecționare a fluxurilor energetice, reducând astfel impactul sancțiunilor și susținând indirect bugetul de război al Kremlinului.

Semnele slăbirii controlului rusesc

Totuși, sistemul construit de Moscova începe să se destrame.

China a devenit principalul cumpărător de energie din regiune. Gazul turkmen ajunge aproape exclusiv în est, cu sprijinul financiar și logistic al Beijingului. Kazahstanul și Uzbekistanul își dezvoltă rapid parteneriatele energetice cu China, într-un ritm pe care Rusia nu îl poate egala.

Turcia, pe de altă parte, profită de diversificarea energetică europeană. Este gazda Coridorului Sudic de Gaze, care transportă gaz azer spre vest și care ar putea, în viitor, include gaze din Asia Centrală. În paralel, Kazahstanul a început să trimită mai mult petrol pe ruta Mării Caspice către Turcia, evitând complet teritoriul rus.

Dacă sancțiunile asupra Iranului vor fi relaxate, Teheranul ar putea deschide accesul la porturi sudice spre Golful Persic, reducând și mai mult importanța Moscovei în tranzitul energetic.

Între timp, capacitatea Rusiei de a furniza resurse rămâne fragilă: rafinăriile sunt vizate de atacuri ucrainene, accesul la tehnologie occidentală este restricționat, iar investițiile externe sunt în scădere.

Argumentul retragerii

Capacitatea Rusiei de a menține relații energetice solide cu statele din Asia Centrală este în declin și se va eroda în următorii cinci ani. Investitorii care continuă să susțină proiecte rusești nu doar că sprijină indirect efortul militar împotriva Ucrainei, dar se expun și unor riscuri financiare semnificative – active blocate, contracte nesigure și daune reputaționale.

Retragerea capitalului nu este doar un gest etic, ci și unul strategic.

Redirecționarea investițiilor către rute alternative – exporturi caspice către Turcia, extinderea conductelor spre China sau acorduri energetice indirecte cu Iran – contribuie la destrămarea rețelei energetice coercitive a Rusiei. În același timp, investitorii se aliniază cu realitățile emergente ale pieței energetice: o lume în care Moscova nu mai este un nod indispensabil, ci un actor în declin.

Dinamică regională în schimbare

Statele din Asia Centrală fac deja pași concreți pentru a-și reduce dependența de Rusia. Kazahstanul a anunțat dezvoltarea unui nou port la Kostanay și modernizarea celor existente pe litoralul Mării Caspice, în cadrul unui proiect numit „Coridorul Mijlociu” – o alternativă maritimă la rutele terestre prin Rusia.

Producția de energie în regiune reflectă această schimbare: Kazahstanul domină la țiței, Turkmenistanul la gaze – fiecare resimțind presiuni distincte din partea Moscovei.

Un alt semnal important a venit în august 2025, când Azerbaidjanul și Armenia – doi actori importanți în piața energetică regională – au semnat un acord de pace care ar putea asigura independența energetică pentru ambele state.

O alegere inevitabilă

Războiul Rusiei din Ucraina obligă fostele republici sovietice să ia o decizie clară: să se diversifice sau să rămână prinse în economia de război promovată de Moscova.

Energia rusă nu a fost niciodată doar o marfă. A fost un instrument de influență, al cărui impact depinde de relații regionale tot mai fragile. Retragerea investițiilor în acest moment nu este doar alegerea morală corectă – este, mai ales, o decizie înțeleaptă din punct de vedere strategic.