Soldații ruși din Herson „se îmbolnăvesc” în masă ca să evite trimiterea spre Pokrovsk, susțin partizanii ucraineni

Partizanii din rețeaua „ATEȘ” semnalează o explozie suspectă de îmbolnăviri în rândul militarilor ruși dislocați în regiunea Herson. Potrivit surselor din interiorul unităților rusești, soldații ar recurge masiv la spitalizări fictive pentru a evita transferul pe direcția Pokrovsk, unde luptele s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Rușii se luptă pentru Pokrovsk de peste 18 luni/FOTO:X

Rușii se luptă pentru Pokrovsk de peste 18 luni/FOTO:X

Informațiile au fost publicate pe 10 decembrie, pe canalul de Telegram al mișcării. Acolo, agenți infiltrați în Brigada 205 de infanterie motorizată a armatei ruse descriu un val fără precedent de prezentări la infirmerie exact în perioada în care circulă zvonuri despre o posibilă relocare spre frontul din Donețk.

„Soldații se duc la spital în grupuri, invocând vechi traumatisme, diagnostice neclare sau orice pretext care le poate asigura o pauză de la rotație. Tot mai mulți afirmă deschis că nu vor să ajungă pe linia întâi și caută orice modalitate de a se sustrage”, transmit partizanii.

Fenomenul ar fi atât de extins încât unitățile medicale din zonă consemnează deja depășiri semnificative ale numărului de cazuri față de media obișnuită.

Acesta nu este primul semnal privind rezistența trupelor ruse la trimiterea în zona Pokrovsk. Pe 21 noiembrie, aceeași rețea de partizani relata că militarii mobilizați din Luhansk ar fi dezertat imediat după ce au ajuns pe câmpul de luptă, fiind împinși în „asalturi de carne” fără pregătire minimă.

Într-un alt raport, din 24 octombrie, agenții „ATEȘ” dezvăluiau că unitățile ruse din apropiere de Pokrovsk ar fi constituit chiar și companii de asalt formate din femei. După eșecul operațiunilor, li s-ar fi ordonat să se schimbe în haine civile și să se infiltreze printre localnici pentru activități de recunoaștere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Primele rezultate parțiale oficiale. Sondajele de confirmă

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”