SONDAJ: Fidesz ar urma să învingă cu un scor de 40-45% în alegerile de duminică

Alianţa condusă de Fidesz (dreapta, la putere) ar urma să învingă în alegerile generale, duminică, cu un scor de 40-45%, iar Alianţa Unitatea (stânga) urmează să obţină un scor de 26-31%, potrivit unui sondaj publicat de Ipsos sâmbătă.

SONDAJ: Fidesz ar urma să învingă cu un scor de 40-45% în alegerile de duminică (Imaine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sondajului, partidul radical Jobbik (extremă dreapta) ar urma să obţină 19-23% din voturi, iar LMP (ecologişti) 4-6%.

Potrivit Ipsos, aproximtiv 34% din alegători şi-au exprimat susţinerea faţă de Fidesz, ceea ce i-ar aduce aproximativ 2,7 milioane de voturi, iar 20% (1,6 milioane de voturi) şi-au exprimat susţinerea faţă de alianţa opoziţiei. Jobbik este susţinut de 14% dintre alegători (1,1 milioane de voturi), iar LMP de 3% (250.000 de voturi).

În funcţie de respondenţii care s-au declarat atât angajaţi faţă de un partid şi care afirmă că sunt siguri că merg să voteze - aproximativ 50% din eşantion -, Fidesz ar urma să obţină 46% din voturi, stânga 26%, Jobbik 19 %, iar LMP 4%, în condiţiile în care pragul de acces în Parlament este de cinci procente.

Institutul afirmă că se aşteaptă la o rată de participare mai mare.

Ipsos precizează că a contactat 2.800 de alegători adulţi, în perioada 28 martie-3 aprilie, şi că a primit 1.000 de rezultate valide, potrivit MTI.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…