Sondaj. O treime din parlamentari consideră că inteligența artificială va fi o amenințare pentru copii. Cum e văzută educația sexuală

Sondaj. O treime din parlamentari consideră că inteligența artificială va fi o amenințare pentru copii. Cum e văzută educația sexuală

Un sondaj World Vision România, realizat în rândul parlamentarilor, arată că mai mult de jumătate ar vrea ca școala să permită contribuții financiare de la părinți, iar unu din opt nu este de acord cu educația sexuală în școli.

O parte a deputaților au rezerve privind inteligența artificială FOTO Inquam Photos

Cu ocazia Zilei Copilului, World Vision România a realizat un sondaj printre parlamentari referitor la teme de interes cu privire la copiii acestei ţări. Potrivit datelor organizației, „un sfert dintre parlamentari consideră despre copii că nu sunt capabili să-și exprime opinia cu privire la legile care îi vizează, unu din opt nu este de acord cu ideea că școala ar trebui să ofere educație sexuală copiilor şi unu din șase parlamentari nu este de acord cu integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă”.

În plus, majoritatea parlamentarilor cred că ar trebui alocat peste 6% din PIB pentru educație, dar mai mult de jumătate vor ca școala să permită primirea de contribuții financiare de la părinți. O treime dintre parlamentari consideră că AI (Inteligența Artificială) va fi o amenințare pentru e ducația copiilor.

Principalele 10 rezultate în urma analizării răspunsurilor parlamentarilor:

- Peste un sfert dintre parlamentari consideră despre copii că nu sunt capabili să-și exprime opinia cu privire la legile care îi vizează. Unu din cinci consideră cu aceştia nu trebuie consultaţi când vine vorba de legi care îi privesc.

- Majoritatea parlamentarilor cred că ar trebui alocat peste 6% din PIB pentru educație.

- Mai mult de unu din doi parlamentari (54%) vor ca școala să permită primirea de contribuții financiare de la părinți, cei mai mulți prin stabilirea unei sume fixe per elev.

- 93% dintre parlamentari consideră că un profesor care ridică un elev de la nota 4 la nota 7 ar trebui mai apreciat față de unul care ridică un elev de la nota 8 la nota 10.

- Trei sferturi dintre parlamentari (74%) consideră că legislația trebuie să prevadă sancțiuni mai aspre pentru copiii ce manifestă comportamente agresive în școli.

- Unu din șase parlamentari nu este de acord cu integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă. Dintre cei care sunt pro integrare, 6% nu ar fi de acord ca acești elevi cu CES să fie colegii de bancă ai copiilor lor.

- Unu din cinci parlamentari (19%) nu crede că școala ar trebui să-l invețe pe un copil să folosească telefonul în scop educațional. Cu cât vârsta parlamentarului crește, cu atât dezacordul pentru utilizarea telefonului în școală este mai ridicat.

- O treime dintre parlamentari consideră că AI (Inteligența Artificială) va fi o amenințare pentru educația copiilor.

- Unu din opt parlamentari nu este de acord cu ideea că școala ar trebui să ofere educație sexuală copiilor.

- Unu din zece parlamentari spune că educația sexuală ar trebui învățată în școli chiar din intervalul 6-9 ani.

Metodologie

World Vision România a realizat în perioada 5-25 mai 2023 sondajul Prin ochii parlamentarilor: Copiii și legile care îi afectează”. Cercetarea a fost realizată cu respondenți parlamentari (145 de respondeţi) pentru a afla cum se poziționează aceștia vizavi de câteva teme intens dezbătute în societate, direct legate de educația și dreptul la participare al copiilor.

Toate partidele parlamentare au fost rugate să disemineze chestionarul realizat de fundație. Parlamentarilor nu li s-a cerut să-și dea numele, ci doar să numească partidul, grupul sau dacă este independent. Eșantionul este format din 71.5% bărbați și 28.5% femei, majoritatea cu vârste între 39 și 52 de ani. Distribuția respondenților în funcție de afiliera politică este după cum urmează: 69 de parlamentari PSD, 30 de parlamentari USR, 29 de parlamentari PNL, 11 parlamentari UDMR, 3 parlamentari independenți, 2 parlamentari AUR și 1 parlamentar de la minorități. În total, 145 de parlamentari au răspuns apelului World Vision România.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprinzătorul nume ales de Polonia pentru avioanele lor F-35 / Imagini în premieră din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat

2 Anumiți „grei” din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni?

3 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

4 Interesante amănunte / Într-o veche mină din Bihor zace cheia care poate salva Europa din dependența de China

5 Degringoladă la Rapid / Săpunaru, monument de nesimțire. „Ori te lași, ori îl dai afară”