
Șoșoacă, scandal cu jandarmii după discuțiile cu premierul. „Vrei să-l sun pe Bolojan să-i spun că mă abuzezi?”
După ce s-a întâlnit cu premierul Ilie Bolojan vineri, 11 iulie, la Palatul Victoria, Diana Șoșoacă, liderul S.O.S, s-a oprit în fața clădirii Guvernului cu telefonul în mână, filmând, moment în care jandarmii i-au atras atenția că nu are voie să facă acest lucru.
Jardarmii care asigură paza clădirii i-au atras atenția că, potrivit regulamentului, nu are voie să facă acest lucru decât cu aviz și i-au cerut să oprească filmarea sau să părăsească obiectivul.
„Mă arestați? Arestați un europarlamentar...”, le-a spus Șoșoacă jandarmilor, moment în care aceștia i-au răspuns că au vrut doar să-i aducă la cunoștință că nu are voie să filmeze în incinta instituției fără un aviz în acest sens.
Aceasta le mai spune că a fost în audiență la premierul Bolojan, iar apoi discuția a început să escaladeze.
Diana Șoșoacă: „Mă amendați? Bine... Eu abia am fost în audiență la premierul Ilie Bolojan. Aveți chef să vă certați cu mine?
Jandarm: Am rugămintea să părăsiți obiectivul.
Diana Șoșoacă: Dacă nu (părăsesc - n.n.) ce faci? Vrei să-l sun pe Bolojan să-i spun că mă abuzezi?
Jandarm: Aveți aviz să filmați în interiorul obiectivului?
Diana Șoșoacă: Dar tu ai aviz să vorbești cu un europarlamentar? Băi, ție nu ți-e rușine? Du-te, bă, și lasă-mă în pace și învață legi. Bine, pa!”.
Vineri, Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria. Întrevederea a avut loc în contextul măsurilor de austeritate pregătite de Guvern.
Reprezentanții S.O.S susțin că vor propune un plan care presupune reducerea cheltuielilor statului „începând cu clasa politică și aparatul guvernamental, nu cu cetățenii de rând”.
Partidul condus de Diana Șoșoacă susține că are un program economic alternativ, „viabil și realist”, prin care se poate evita reducerea pensiilor și salariilor, invocând o „resetare a sistemului politic”.
Sursa: adevarul.ro