SUA: Rămăşiţele predate de Phenian aparţin soldaţilor americani, relevă analize preliminare

Cele peste 50 de cutii predate săptămâna trecută de către Coreea Nord par să conţină rămăşiţe umane datând din perioada Războiului Coreei (1950-1953) şi aparţin probabil unor soldaţi americani, conform unor analize preliminare, a declarat miercuri un oficial american, citat de Reuters.

'Nu există niciun motiv de a pune la îndoială că acestea se referă la pierderile din războiul din Coreea', a afirmat John Byrd, antropolog criminalist din cadrul Ministerului Apărării american, într-o declaraţie de presă făcută la baza aeriană Osan din Coreea de Sud, chiar înainte ca rămăşiţele să fie transportate în Hawaii pentru alte analize şi procedura de identificare.

Un avion de transport militar american a preluat vineri din oraşul nord-coreean Wonsan rămăşiţele unui număr neprecizat de soldaţi americani predate de Phenian, un prim pas în punerea în aplicare a acordului încheiat în iunie la summitul dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump.

Aproximativ 7.700 de soldaţi americani au fost daţi dispăruţi în urma Războiului Coreei, iar Washingtonul estimează că 5.300 de rămăşiţe se află în continuare pe teritoriul Coreei de Nord. AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

4 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

5 VIDEO Sabotează acordul Trump-Putin? / Ucraina lovește din nou cel mai mare depozit de petrol din Rusia și distruge patru rezervoare gigantice