SUA: Senatorul John McCain recunoaște că nu a putut vota pentru o 'pseudolege' care ar fi abrogat Obamacare

SUA: Senatorul John McCain recunoaște că nu a putut vota pentru o 'pseudolege' care ar fi abrogat Obamacare

Senatorul republican John McCain, care a votat vineri contra abrogării Obamacare, legea sănătății adoptată în timpul fostei administrații democrate a președintelui Barack Obama, a declarat că nu a putut vota pentru o 'pseudolege' care nu îmbunătățește asistența medicală în SUA, relatează DPA.

McCain, senator de Arizona, este unul dintre cei trei senatori republicani care nu au urmat linia partidului și au votat la fel ca legiuitorii din Partidul Democrat, care dorea menținerea acestei legi. Ceilalți doi senatori sunt Susan Collins și Lisa Murkowski.

''De la început, am crezut că Obamacare trebuie să fie abrogată și înlocuită cu o soluție care sporește concurența, reduce costurile și ameliorează asistența pentru poporul american'', a explicat John McCain, într-o declarație făcută la scurt timp după votul din Senat.

El și-a reiterat obiecțiile față de modul în care proiectul de lege republican privind abrogarea Obamacare a trecut prin Congres și a subliniat că republicanii trebuie 'acum să revină la maniera corectă de a legifera'.

Republicanii din Senatul SUA nu au reușit vineri să abroge Obamacare , legea sănătății adoptată în timpul fostei administrații democrate a președintelui Barack Obama, în 2010, ceea ce reprezintă o lovitură dură pentru președintele Donald Trump.

Rezultatul final a fost de 49 de voturi în favoarea abrogării și 51 împotrivă. Republicanii dețin 52 din cele 100 de mandate în Senatul SUA.

În pofida faptului că dețin controlul asupra Senatului, Camerei Reprezentanților și Casei Albe, republicanii fac eforturi disperate de câteva luni pentru a abroga Obamacare, o legislație complexă aprobată de democrați în 2010 în mandatul președintelui Barack Obama. Legislația a furnizat asigurări de sănătate pentru milioane de americani neasigurați până atunci.

Donald Trump, care în campania prezidențială din 2016 a promis să abroge Obamacare, nu a oferit însă o legislație alternativă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...