SUA: Ucigaşul poliţistului de la Pentagon a fost identificat, dar motivele sale sunt încă neclare

SUA: Ucigaşul poliţistului de la Pentagon a fost identificat, dar motivele sale sunt încă neclare

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a anunţat miercuri că l-a identificat pe autorul atacului cu cuţitul de marţi împotriva unui poliţist din corpul de pază al Pentagonului, care a decedat în urma rănilor, dar fără să explice motivele gestului acestuia, a relatat France Presse.

Potrivit poliţiei federale americane, Austin William Lanz, în vârstă de 27 de ani, a coborât marţi dimineaţă dintr-un autobuz şi "imediat, fără provocare" l-a înjunghiat pe ofiţerul Forţei de protecţie a Pentagonului, George Gonzales, la câţiva metri de una de intrările în cartierul general al armatei americane.

"A urmat o luptă în cursul căreia individul l-a rănit mortal pe ofiţerul de poliţie Gonzales, iar apoi s-a împuşcat cu arma de serviciu a poliţistului", a precizat FBI într-un comunicat.

Ulterior alţi poliţişti au intervenit, iar Austin Lanz, originar din Georgia (sudul SUA), a decedat la faţa locului, a adăugat poliţia federală, care nu a precizat dacă agenţii de poliţie sosiţi au făcut uz de armele din dotare, însă mai mulţi martori au relatat că au fost trase mai multe focuri de armă.

Gonzalez a fost transportat la spital, dar nu a supravieţuit.

Un martor, spitalizat cu răni mai uşoare, a părăsit rapid spitalul, potrivit FBI.

Poliţia nu a menţionat niciun motiv posibil cu privire la acest atac. Austin Lanz avea un cazier judiciar cu multiple antecedente, conform media locale. El mai atacase în trecut un poliţist, proferase ameninţări teroriste şi comisese o spargere.

Potrivit cotidianului Atlanta Journal-Constitution, autorul atacului fusese eliberat pe cauţiune, iar un judecător ordonase evaluarea sănătăţii sale mintale şi a dependenţelor sale.

Atacul a plasat Pentagonul şi miile sale de angajaţi în stare de alertă timp de o oră şi jumătate.

Ministrul apărării, Lloyd Austin, care nu se afla în clădire în momentul incidentului, a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă la Pentagon în semn de omagiu pentru poliţistul ucis. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Uite un articol care chiar merită citit despre jigodismul și perversitatea statului în raport cu cetățeanul plătitor de taxe, în speță impozitul pe au…

3 Cine este agentul ICE care a împușcat-o mortal pe Renee Nicole Good, în Minneapolis. Fost veteran în Irak și susținător MAGA este căsătorit cu o imigr…

4 Agentul ICE care a omorât femeia din Minneapolis a fost identificat ca fiind un veteran cu 10 ani de experiență în domeniul aplicării legii

5 Ce a pățit un turist la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Recenzia lăsată i-a surprins pe angajați: „Încă nu ne vine să credem”