'Sunt un taiwanez', declară preşedintele Senatului ceh în faţa parlamentarilor de la Taipei

'Sunt un taiwanez', declară preşedintele Senatului ceh în faţa parlamentarilor de la Taipei

Preşedintele Senatului ceh Milos Vystrcil s-a angajat, într-un discurs rostit în faţa parlamentarilor taiwanezi, să apere libertatea şi celelalte valori democratice, demnitarul ceh primind medalia diplomatică de onoare din partea legislativului de la Taipei, relatează dpa.

Vystrcil conduce o delegaţie cehă formată din 89 de membri ce efectuează o vizită de şase zile în Taiwan.

''Sunt un taiwanez'', a spus Vystrcil în limba mandarină, parafrazându-l pe fostul preşedinte american John F. Kennedy, care în 1963 a rostit celebra 'Ich bin ein Berliner' (Sunt un berlinez) în discursul său anticomunist adresat populaţiei din Berlinul de Vest.

Declaraţia lui Milos Vystrcil a fost urmată de aplauze intense din partea aleşilor taiwanezi.

Republica Cehă nu are relaţii oficiale cu Taiwanul. Începând din 1949, Taiwanul are un guvern independent, dar China consideră insula parte a teritoriului său.

În timpul intervenţiei sale, Vystrcil a afirmat că parlamentele din toate democraţiile din lume au drept scop să apere principiile democratice şi a subliniat că libertatea nu poate fi divizată.

Milos Vystrcil este primul preşedinte de Senat dintr-o ţară aliată fără relaţii diplomatice cu Taiwanul ce rosteşte un discurs în parlamentul de la Taipei.

Preşedinte legislativului taiwanez, You Si-kun, a declarat că vizita lui Vystrcil în Taiwan contribuie la consolidarea prieteniei dintre Praga şi Taipei, dar şi la adâncirea democraţiei din cele două ţări.

Vizita delegaţiei senatului ceh la Taipei fusese iniţial programată de predecesorul lui Vystrcil, Jaroslav Kubera, care a decedat în luna ianuarie.

Anterior, China l-a avertizat pe Milos Vystrcil că va plăti un ''preţ greu'' în cazul efectuării vizitei la Taipei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Uite o știre care spune multe despre țara în care am ajuns să trăim și despre „năpârcile gen plaha” care au condus-o...

2 Cine este familia de sibieni care deține peste 100 de proprietăți în SUA

3 Ce nu s-a spus despre fetiţa salvată din lacul îngheţat. „Adevăratul erou este altcineva"

4 BREAKING Val de concedieri la început de an! / Mai multe fabrici din România își închid porțile și lasă mii de angajați fără locuri de muncă

5 Criză fără precedent în NATO: aliații restricționează accesul SUA la informații sensibile pe fondul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda