„Survivor România“: Ștefania Stănilă a fost eliminată. Mulți o vedeau câștigătoare, dar a părăsit concursul

„Survivor România“: Ștefania Stănilă a fost eliminată. Mulți o vedeau câștigătoare, dar a părăsit concursul

Ștefania Stănilă a fost eliminată din reality-show-ul de la Pro TV, cu doar o săptămână înainte de marea finală.

A fost la un pas de marea finală din 24 mai, dar aseară visul ei s-a destrămat. Ștefania Stănilă a fost eliminată de la „Survivor România“ în urma voturilor telespectatorilor.

Doar cinci concurenți au rămas ân competiția Survivor România FOTO Pro TV

Consiliul de nominalizare din penultima săptămână „Survivor România“ a pus presiune asupra a trei concurenți, în vreme ce ceilalți trei și-au consolidat pozițiile. Andrei Krișan, Alexandra Ciomag și Ștefania Stănilă au fost propuși pentru eliminare, primii doi la votul colectiv, cea din urmă a fost nominalizarea individuală a câștigătorului colanului de Imunitate (Dan Ursa). Dar Ursa, Carmen Grebenișan și Alexandra Porkolab - care s-a salvat folosind simbolul Imunității - și-au asigurat locul în săptămâna finalei.

După consiliu, discuțiile au continuat în tabăra tribului Taino, iar Ștefania a admis că se aștepta la o nominalizare de grup, dar în niciun caz la una făcută de Dan Ursa. „Nu mă așteptam să fiu nominalizată de colan, a fost ultimul scenariu la care m-aș fi gândit“, a spus ea.

Ultimul joc de Comunicare al acestui sezon i-a adunat pe traseu pe membrii tribului Taino și a avut o miză foarte importantă: un apel video cu familia. Ștefania a avut o mică accidentare și a fost nevoită să abandoneze jocul, iar câștigătorul a fost Krișan. Acesta a avut dreptul de a alege doi colegi cu care să împartă recompensa jocului de Comunicare, iar alegerile lui au fost Ștefania și Carmen. Au urmat conversații emoționante cu părinții lor, dar cu și mai mari emoții cei trei s-au îndreptat spre consiliul de eliminare.

În urma votului telespectatorilor, concurentul care a părăsit competiția a fost Ștefania Stănilă. Decizia i-a șocat pe colegii ei, iar Ștefania a rămas, în primă instanță, fără cuvinte, apoi a izbucnit în plâns.

Nu-mi vine să cred că visul meu se termină aici. Mă doare foarte tare, pentru că simțeam că pot mai mult. Mă doare, mi-aș fi dorit să-mi duc visul mai departe“, a spus Ștefania plângând.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale