Suspiciunile anchetatorilor în cazul profesoarei și al copilului său găsiți morți într-un apartament din Drobeta Turnu Severin. Pentru ce era inculpată femeia

Suspiciunile anchetatorilor în cazul profesoarei și al copilului său găsiți morți într-un apartament din Drobeta Turnu Severin. Pentru ce era inculpată femeia

Autoritățile din Mehedinți au declanșat o anchetă amplă după ce o profesoară în vârstă de 57 de ani și copilul ei de 7 ani au fost găsiți morți într-un apartament din Drobeta Turnu Severin. Potrivit primelor ipoteze, femeia și-ar fi ucis copilul, apoi s-ar fi spânzurat.

O profesoară și fiul ei de șapte ani, găsiți morți într-un apartament FOTO: Actual Mehedinți

O profesoară și fiul ei de șapte ani, găsiți morți într-un apartament FOTO: Actual Mehedinți

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți a precizat că femeia a murit prin spânzurare . „În ceea ce îl privește pe minorul de 7 ani, găsit, de asemenea, decedat, se va stabili cauza decesului în urma necropsiei. Pe trupul băiețelului nu au fost observate urme de violență”, a declarat sursa citată, conform Actual Mehedinți.

Cazul a fost sesizat de sora profesoarei, care nu a mai putut lua legătura cu aceasta de cel puțin două zile. Îngrijorată, a mers la apartament, însă nu i s-a răspuns la sonerie. Polițiștii și pompierii au intervenit, iar ușa locuinței a fost spartă, fiind găsite cele două cadavre.

Colegi și foști elevi șocați de tragedie

Femeia era profesoară de logică la Liceul „Traian Lalescu” din Orșova și lucra, în paralel, și la Penitenciarul Vânjuleț. O fostă elevă a descris-o ca fiind „o persoană foarte puternică”, însă, în ultima perioadă, „se schimbase și devenise ciudată”, intrând în depresie după divorțul de tatăl copilului, cu care se judeca pentru custodia micuțului.

Luni, copilul ar fi trebuit să înceapă clasa pregătitoare, însă nu a ajuns la școală. Nici profesoara nu s-a prezentat la cursur i, lăsând colegii șocați. „Le-am spus polițiștilor că săptămâna trecută doamna profesor a venit la școală. Părea în regulă. Nu a manifestat un comportament din care să reiasă că ar fi avut probleme și nu părea că ar gândi sau ar premedita asemenea fapte. Este șocant ce s-a întâmplat. Tot colectivul este șocat”, a declarat directorul liceului, Ghiță Dorin Oprescu, potrivit sursei citate.

Litigii și antecedente

Judecătorul Cosmin Sima, vicepreședintele Tribunalului Mehedinți, a explicat că, din 2020, la instanțele din județ au fost înregistrate peste 20 de cauze în care părinții copilului au figurat ca parte, atât civile, cât și penale. „La un moment dat, mama minorului a formulat plângeri pentru 7 infracțiuni pe care le-ar fi săvârșit tatăl minorului: pornografie infantilă, amenințare, hărțuire, rele tratamente aplicate minorului, fals în declarații și fals în înscrisuri. În final, toate plângerile s-au finalizat cu soluții de clasare”, a spus magistratul.

Vicepreședintele Tribunalului a precizat că și tatăl copilului a depus plângere împotriva femeii pentru n erespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, iar aceasta a fost sancționată cu avertisment. „Mâine, pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin urma să aibă loc soluționarea altei cauze penale în care mama minorului figura ca inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare”, a mai adăugat judecătorul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Omul din PNL în legătură cu rușii

2 Unda de șoc din Paris care lovește în plin România și UE. Riscăm un scenariu de coșmar care ar fi sărbătorit la Moscova

3 Apar amănuntele / Suma uriașă cu care guvernarea Ciolacu supracontractase proiectele din PNRR

4 SUA anunță că rup un acord important cu România și alți parteneri europeni / „Un act unilateral de dezarmare”

5 Guvernul a desecretizat costurile zborurilor oficiale ale foștilor premieri Ciucă și Ciolacu: suma plătită pentru 11 curse charter