Tăriceanu: Politica privind codurile penale se face în Parlament, nu se face de altcineva; cine are urechi de auzit să audă

Tăriceanu: Politica privind codurile penale se face în Parlament, nu se face de altcineva; cine are urechi de auzit să audă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că Parlamentul este suveran ca instituţie legiuitoare, punctând că politica privind codurile penale se face în Parlament.

"Vom rămâne în continuare pe aceleaşi coordonate. Vă garantez că nu vom face niciun pas înapoi şi toate ameninţările care sunt vânturate prin încercarea de a ne închide gura, vă spun de pe acum că nu au niciun fel de succes. Nu mă impresionează absolut nimic şi nici colegii mei şi nici eu nu vom proceda aşa cum procedează preşedintele PNL-ului care, crezând că-şi salvează pielea, a devenit cântăreţul regimului numit statul paralel", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă pasul înapoi se referă la legile justiţiei, Tăriceanu a negat.

"Nu, astea deja s-au consumat. (...) Legile practic au fost adoptate, sunt corecturile care trebuie făcute ca urmare a deciziilor CCR care vizează chestiuni minore, lucrurile fundamentale au rămas aşa cum le-am stabilit şi aşa cum le-am adoptat şi ceea ce urmează este acţiunea pe următoarele trei direcţii: unu - transpunerea directivelor europene în Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, doi - transpunerea deciziilor CEDO, trei - transpunerea deciziilor Curţii Constituţionale", a răspuns preşedintele ALDE.

În context, întrebat dacă nu va accepta nicio altă modificare la Codul Penal în afara celor trei transpuneri invocate, el a spus că va accepta, punctând că Parlamentul este suveran ca instituţie legiuitoare.

"Ba da, cum să nu? Când vedem toate nebuniile care se întâmplă... (...) Parlamentul e suveran ca instituţie legiuitoare. Politica penală se face în Parlament, nu se face de altcineva. (...) Cine are urechi de auzit să audă", a mai afirmat liderul ALDE. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…