Tatăl celei mai mari familii din lume a murit la 76 de ani

Tatăl celei mai mari familii din lume a murit la 76 de ani

Un bărbat de 76 de ani, care se presupune că era șeful celei mai mari familii din lume, a murit în statul indian Mizoram, informează BBC .

Ziona Chana, liderul unei secte religioase care practica poligamia, a murit duminică, lăsând în urmă 38 de soții, 89 de copii și 36 de nepoți.

Vestea morții lui a fost confirmată de ministrul-șef al statului Mizoram, Zoramthanga, care și-a exprimat condolențele pe Twitter, "cu inima grea".

Chana ar fi suferit de diabet și hipertensiune.

Potrivit doctorilor, care au făcut declarații pentru agenția PTI, starea lui Chana s-a deteriorat în timp ce se afla acasă, iar el a fost transportat la spital în cursul serii de duminică, însă a fost pronunțat mort la scurt timp.

Este dificil de stabilit dacă Chana era întradevăr șeful celei mai mari familii din lume, întrucât sunt și alte persoane care revendică acest titlu. Totodată, este dificil de estimat dimensiunea familiei lui Chana. Potrivit unor informații, el a avut 39 de soții, 94 de copii, 33 de nepoți și un strănepot, în total adunându-se 181 de oameni.

Presa locală a susținut mereu că Chana deținea "recordul mondial", însă nu se știe cu exactitate despre ce record e vorba. Cu toate acestea, familia lui China este o atracție locală și turiștii vin în satul din nord-estul Indiei ca s-o vadă. Totodată, stilul de viața fascinant al lui Chana atrage turiști în sat.

Familia sa enormă locuiește într-o casă uriașă cu patru etaje și 100 de camere. Soțiile lui împărțeau un dormitor, în timp ce bărbatul avea propria lui cameră. Clădirea este o atracție turistică în statul Mizoram, iar turiștii vin ca să vadă stilul de viață al familiei faimoase.

Potrivit Reuters, Chana s-a născut în 1945 și și-a cunoscut prima soție la vârsta de 17 ani. Familia lui face parte dintr-o sectă creștină - Chana Pawl, care are aproape 2.000 de adepți. Toți aceștia trăiesc în jurul casei lui Chana din satul Baktawng Tlangnuam. Secta permite poligamia pentru bărbați și a fost fondată de bunicul lui Chana în 1942.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…