Tenis: Ana Bogdan, calificată fără emoţii în optimi la Praga (WTA)

Tenis: Ana Bogdan, calificată fără emoţii în optimi la Praga (WTA)

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce a învins-o clar pe australianca Storm Sanders cu 6-1, 6-1.

Ana Bogdan (27 ani, 92 WTA) a avut nevoie de o oră şi 16 minute pentru a trece de Sanders (26 ani, 275 WTA), ajunsă pe tabloul principal din postura de ''lucky loser''.

Românca a controlat meciul de la un cap la altul şi a cedat doar câte un ghem în fiecare set, pierzându-şi serviciul o singură dată.

Bogdan şi-a asigurat un cec de 3.150 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe ucraineanca Lesia Ţurenko (31 ani, 139 WTA), care a câştigat surprinzător, cu 6-2, 6-4, în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova (25 ani, 27 WTA).

Singurul duel dintre Ana Bogdan şi Lesia Ţurenko a avut loc în 2011, când ucraineanca s-a impus la un turneu ITF la Istanbul cu 6-1, 6-0 în primul tur.

Tot marţi, Simona Halep şi Irina Begu s-au calificat în optimi la Praga. Halep, principala favorită, a trecut de slovena Polona Hercog cu 6-1, 1-6, 7-6 (7-3), iar Begu a dispus de letona Anastasija Sevastova cu 6-2, 6-2.

Patricia Ţig a fost învinsă de Barbora Krejcikova (Cehia), cu 6-4, 6-3, iar Gabriela Ruse a fost întrecută de poloneza Magdalena Frech cu 7-6 (8), 6-3.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Apar noi detalii despre trădarea de la vîrful Venezuelei

2 Lovitură de teatru? / SUA ar propune Groenlandei un acord prin care ar prelua de facto controlul strategic al insulei, similar înțelegerilor făcute cu M…

3 Așa o fi?

4 Trump a declarat că dorește mai mulți imigranți nordici, răspunsul unui norvegian devine viral

5 AUDIO „Iulia, uită-te la expresia idioată a lui Gherasimov”