Tenis: Ashleigh Barty şi Sofia Kenin, victorioase în primul tur la Australian Open

Tenis: Ashleigh Barty şi Sofia Kenin, victorioase în primul tur la Australian Open

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, a obţinut o victorie rapidă în primul tur al Openului Australiei, învingând-o cu 6-0, 6-0 pe Danka Kovinic din Muntenegru, după doar 44 minute de joc, marţi la Melbourne.

Barty, care a atins anul trecut semifinalele competiţiei de la antipozi, o va înfrunta în turul secund pe câştigătoarea partidei dintre compatrioata sa Daria Gavrilova (locul 387 WTA) şi spaniola Sara Sorribes Tormo (64 WTA).

Americanca Sofia Kenin, câştigătoarea ediţiei de anul trecut a Australian Open, a debutat la rândul ei cu dreptul, impunându-se cu 7-5, 6-4 în faţa australiencei Maddison Inglis, beneficiara unui wildcard, la capătul unui meci care a durat 86 de minute.

 


Foto: (c) DEAN LEWINS / EPA


Kenin, favorita numărul 4, va avea o misiune dificilă în turul următor, în care o va avea ca adversară pe estoniana Kaia Kanepi, finalista de la Gippsland Trophy, care a dispus la rândul ei, cu 6-3, 6-1, de letona Anastasija Sevastova.

Kanepi şi Kenin s-au întâlnit o singură dată până acum în circuitul profesionist, în 2018 la Roma, victoria revenind atunci jucătoarei europene.

Spaniola Garbine Muguruza, finalistă anul trecut la Melbourne, a trecut la rândul ei fără probleme, cu 6-4, 6-0, de rusoaica Margarita Gasparian, în 73 de minute, iar în turul secund va juca împotriva compatrioatei acesteia Ludmila Samsonova, venită din calificări.

 

Foto: (c) DAVE HUNT / EPA


Alte două favorite ale primului turneu de Grand Slam al anului, Elina Svitolina (Ucraina/N.5) şi Karolina Pliskova (Cehia/N.6) au acces la rândul lor în turul secund, în urma victoriilor obţinute în partidele de marţi.

Rezultate - turul 1:


Elina Svitolina (Ucraina/N.5) - Marie Bouzkova (Cehia) 6-3, 7-6 (7/5)
Karolina Pliskova (Cehia/N.6) - Jasmine Paolini (Italia) 6-0, 6-2
Barbora Krejcikova (Cehia) - Saisai Zheng (China) 6-3, 2-6, 6-2
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.29) - Martina Trevisan (Italia) 6-3, 6-4
Anett Kontaveit (Estonia/N.21) - Aleksandra Sasnovici (Belarus) 7-5, 6-2
Heather Watson (Marea Britanie) - Kristina Pliskova (Cehia) 7-6 (7/4), 7-6 (7/3)
Belinda Bencic (Elveţia/N.11) - Lauren Davis (SUA) 6-3, 4-6, 6-1
Svetlana Kuzneţova (Rusia) - Barbora Strycova (Cehia) 6-2, 6-2
Lin Zhu (China) - Whitney Osuigwe (SUA) 6-1, 6-1
Elise Mertens (Belgia/N.18) - Leylah Fernandez (Canada) 6-1, 6-3
Karolina Muchova (Cehia/N.25) - Jelena Ostapenko (Letonia) 7-5, 6-2
Mona Barthel (Germania) - Elisabetta Cocciaretto (Italia) 3-6, 6-4, 6-4
Danielle Collins (SUA) - Ana Bogdan (România) 6-3, 6-1
Sofia Kenin (SUA/N.4) - Maddison Inglis (Australia) 7-5, 6-4
Kaia Kanepi (Estonia) - Anastasija Sevastova (Letonia) 6-3, 6-1
Nadia Podoroska (Argentina) - Christina McHale (SUA) 6-4, 6-4
Donna Vekic (Croaţia/N.28) - Yafan Wang (China) 4-6, 6-3, 6-4
Jennifer Brady (SUA/N.22) - Aliona Bolsova (Spania) 6-1, 6-3
Madison Brengle (SUA) - Arina Rodionova (Australia) 6-1, 6-2
Mayar Sherif (Egipt) - Chloe Paquet (Franţa) 7-5, 7-5
Jessica Pegula (SUA) - Victoria Azarenka (Belarus/N.12) 7-5, 6-4
Nao Hibino (Japonia) - Astra Sharma (Australia) 2-6, 6-3, 7-5
Kristina Mladenovic (Franţa) - Maria Sakkari (Grecia/N.20) 6-2, 0-6, 6-3
Cori Gauff (SUA) - Jil Teichmann (Elveţia) 6-3, 6-2
Garbine Muguruza (Spania/N.14) - Margarita Gasparian (Rusia) 6-4, 6-0
Liudmila Samsonova (Rusia) - Paula Badosa (Spania) 6-7 (4/7), 7-6 (7/4), 7-5
Ann Li (SUA) - Shuai Zhang (China/N.31) 6-2, 6-0


AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Uite dovada măsluirii! / „Marele document” care a făcut vâlvă ieri a fost adăugat ulterior cu pixul în registrul…

3 Să nu uitați unde ați citit asta prima dată

4 Diva Bianca Drăgușanu, mesaje de tachinare pentru Alex Bodi, după ce a fost părăsit de Daria Radionova

5 Drulă le dă cu manta? / Se pregătește vânzarea Portului Constanța? / Dezvăluiri care dau de gândit