Tenis: Dragoş Nicolae Mădăraş, al treilea cel mai bun jucător din Suedia, suspendat provizoriu de ITIA

Dragoș Nicolae Mădăraș, 26 de ani, #220 ATP, a fost suspendat temporar sub acuzația de încălcare a Programului Anticorupție din Tenis, a anunțat ITIA.

FOTO: Instagram

FOTO: Instagram

Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a confirmat, miercuri, că l-a suspendat pe jucătorul suedez de origine română Dragoş Nicolae Mădăraş, 26 de ani, până la analizarea acuzaţiilor formulate împotriva sa în legătură cu încălcări ale Programului Anticorupţie din Tenis (TACP), relatează gsp.ro.

Mădăraş nu are voie să joace sau să asiste la orice eveniment din tenis organizat de forurile acestui sport cu începere din data de 17 august 2023.

Sancţiunea provizorie a fost impusă conform secţiunii F.3.b.i.1. din TACP, care se prezintă astfel: „Persoana în cauză nu se supune unei cereri”.

Jucătorul a făcut apel împotriva acestei suspendări, dar acesta a fost respins de ofiţerul independent anticorupţie Richard McLaren în data 22 septembrie.

Mădăraş este al treilea jucător al Suediei în clasamentul ATP la simplu, el ocupând în această săptămână locul 220. Cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială este locul 191, atins anul acesta, pe 17 iulie 2023.

Cel mai recent meci disputat de sportivul născut la Deva a avut loc în august, în optimile de finală ale turneului challenger de la Banja Luka (Bosnia-Herţegovina), dotat cu premii totale de 118.000 de euro.

Acolo, Mădăraș îl învinsese în turul 1 pe Marco Cecchinato, fost semifinalist la Roland Garros, clasat pe locul 110 ATP la momentul respectiv.

În luna iulie, jucătorul care reprezintă Suedia din 2016 a câștigat challenger-ul cu premii de 25.000 de dolari de la Brașov, 6-3, 6-3 în finala cu Vlad Andrei Dancu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă