Tenis: Karolina Pliskova s-a despărţit de antrenorul său

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, numărul 6 mondial, a anunţat, miercuri, că a renunţat la colaborarea cu antrenorul Daniel Vallverdu, angajat pentru acest sezon 2020 trunchiat de coronavirus, informează AFP.

"Din cauza agendelor noastre, antrenorul meu, Daniel Vallverdu, şi cu mine am decis, de comun acord, să nu mai lucrăm împreună", a transmis jucătoarea pe contul său de Twitter, urmărit de 200.000 de fani.

Într-un alt mesaj pe Twitter, soţul şi agentul Karolinei Pliskova, Michal Hrdlicka, a precizat că jucătoarea dorea să aibă un antrenor "cu normă întreagă", în timp ce Vallverdu se ocupă şi de elveţianul Stan Wawrinka, câştigător a trei titluri de Mare Şlem.

Pliskova (28 ani) a câştigat turneul de la Brisbane, la începutul anului, şi a jucat finala la Roma în septembrie (învinsă de Simona Halep), dar nu a reuşit să treacă de faza 16-imilor de finală la Openul Australiei, US Open şi Roland Garros.

Karolina Pliskova a colaborat anterior cu Jiri Vanek, David Kotyza, Tomas Krupa şi Rennae Stubbs.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …