Tenis: Karolina Pliskova şi Elina Svitolina, ultimele jucătoare calificate la Turneul Campioanelor de la Singapore

Tenis: Karolina Pliskova şi Elina Svitolina, ultimele jucătoare calificate la Turneul Campioanelor de la Singapore

Karolina Pliskova (Cehia), numărul cinci mondial, şi ucraineanca Elina Svitolina, numărul şase mondial, sunt ultimele două jucătoare calificate la Turneul Campioanelor la tenis, care va reuni la Singapore, în perioada 21-28 octombrie, cele mai bune opt sportive din circuitul profesionist feminin în 2018.

Pliskova, finalistă la Tianjin, duminică, şi-a asigurat participarea la turneul de la Singapore deşi a fost învinsă miercuri la Moscova, în optimi, de rusoaica Vera Zvonareva, cu 6-1, 6-2, care i-a oferit astfel biletul Elinei Svitolina.

Karolina Pliskova, fost lider mondial, a obţinut la rândul său biletul pentru Singapore după ce olandeza Kiki Bertens, numărul 10 WTA, a fost învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici (31 WTA), cu 6-3, 4-6, 6-3.

Prima care şi-a asigurat prezenţa la Turneul Campioanelor a fost românca Simona Halep (campioană la Roland Garros), care va încheia anul pe primul loc în clasamentul WTA indiferent de rezultatul de la Singapore. Au urmat apoi germanca Angelique Kerber (campioană la Wimbledon), daneza Caroline Wozniacki (deţinătoarea titlului şi campioana de la Australian Open), japoneza Naomi Osaka (campioana de la US Open), cehoaica Petra Kvitova şi americanca Sloane Stephens.

Bertens, a noua în clasamentul WTA Race, va fi rezervă la turneul de la Singapore şi va urmări cu atenţie starea de sănătate a Simonei Halep, a cărei participare este incertă din cauza unei hernii de disc cu care a fost diagnosticată recent şi din cauza căreia a declarat forfait pentru turneul de la Moscova, după ce abandonase şi în primul tur la Beijing.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…

4 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

5 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”