Tenis: Petra Kvitova, calificată cu emoţii în turul 2 la Roland Garros

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova s-a calificat cu emoţii luni în turul 2 al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după un meci de trei seturi cu mult mai slab cotata paraguayană Veronica Cepede, 3-6, 6-1, 7-5.

Petra Kvitova, fost N.2 mondial, este locul 8 WTA, iar Veronica Cepede se află pe poziţia a 87-a în ierarhia mondială.

În alt meci, belarusa Viktoria Azarenka, fost lider mondial, acum locul 82 WTA, a fost învinsă în două seturi de jucătoarea cehă Katerina Siniakova (57 WTA), 7-5, 7-5.

Alte rezultate consemnate luni în runda inaugurală:
Caroline Dolehide (SUA) - Viktorija Golubic (Elveţia) 6-4, 6-4
Naomi Osaka (Japonia/N.21) - Sofia Kenin (SUA) 6-2, 7-5
Lara Arruabarrena (Spania) - Timea Babos (Ungaria) 7-6 (7/5), 6-3
Camila Giorgi (Italia) - Grace Min (SUA) 6-3, 6-2
Maria Sakkari (Grecia) - Mandy Minella (Luxemburg) 7-6 (7/5), 6-2
Carla Suarez (Spania/N.23) - Ana Konjuh (Croaţia) 6-0, 6-1
AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

2 De citit acest material despre vortexul polar

3 Orașul din România numit „bijuterie secretă” de doi turiști italieni

4 Suma uriașă cerută de meșteri după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro

5 Lovitură pentru Ilie Bolojan în Parlament, în timp ce PSD își împarte liniștit funcțiile la NATO