Tenis: Simona Halep a explicat de ce belgianca Justine Henin este idolul său

Tenis: Simona Halep a explicat de ce belgianca Justine Henin este idolul său

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că belgianca Justine Henin a fost idolul său şi că a încercat să o ''copieze'', potrivit site-ului WTA .

Henin a dominat circuitul WTA la mijlocul anilor 2000, cu eleganta sa lovitură de rever, cu varietatea de lovituri şi viteza de deplasare printre atributele care au ajutat-o să câştige şapte titluri de Grand Slam între 2003 şi 2007, precum şi medalia de aur la JO 2004.

Justine Henin a devenit lider mondial în octombrie 2003 şi a petrecut 117 săptămâni pe prima poziţie a clasamentului WTA, fiind a şaptea într-o ierarhie all-time, atrăgând atenţia Simonei Halep, care era adolescentă atunci.

''Este o plăcere să vorbesc cu idolul meu. Când eram mai mică, încercam să o copiez, trebuie să recunosc'', a declarat Halep în cadrul podcastului ''Tennis Legends'', al postului Eurosport.

Întrebată din ce calităţi ale jocului belgiencei s-a inspirat, Halep a mărturisit: ''Ei bine, totul! În primul rând, suntem de aceeaşi înălţime şi mi-am zis ‘Am şansa să reuşesc!' Şi lovitura de rever - chiar dacă nu am rever cu o mână -, iubesc backhand-ul tău, Justine''.

''De asemenea, am copiat şi mişcarea ei, deoarece a avut mereu picioare puternice şi a jucat foarte aproape de linia de fund. Am încercat să copiez asta, dar nu mi-a ieşit perfect, pentru că de multe ori eram mult mai în spatele liniei, dar aveam asta în cap şi ştiam că este cel mai bun lucru de făcut când nu eşti foarte înalt'', a mai spus fostul lider mondial.

După ce Henin a fost de acord cu afirmaţiile româncei, că ar putea avansa mai mult în teren, Simona Halep a continuat: ''Şi la fileu, nu? Toată lumea îmi spune! Devin stresată când mă apropii de fileu!''

Halep (29 ani) a cucerit 20 de titluri în cariera sa, inclusiv cele de la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), şi a petrecut 64 de săptămâni pe primul loc în lume. În prezent, românca se află pe locul al doilea în ierarhia WTA, îngheţată după suspendarea turneelor în luna martie.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…