Tenis: Turneul de la Roland Garros - Gael Monfils, la cea de-a 400-a victorie din cariera sa

Tenismanul francez Gael Monfils, cap de serie numărul 15 la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, a înregistrat cea de-a 400-a victorie din cariera sa, joi, când a reușit să se impună în trei seturi, 6-4, 7-5, 6-0, în fața germanului Dustin Brown, într-o partidă din primul tur al competiției pariziene, dotată cu premii totale în valoare de 36 milioane dolari.

Monfils, în vârstă de 30 ani, care nu a putut participa în această primăvară la turneele Masters 1.000 ATP de la Monte Carlo și Roma din cauza unei accidentări la genunchi, este al șasea jucător din istoria tenisului francez care reușește să atingă bariera de 400 de victorii în circuitul profesionist, conform site-ului ATP.

El îl va avea ca adversar în turul secund de la Roland Garros pe brazilianul Thiago Monteiro, care a dispus la rândul său, cu 7-6 (7/4), 4-6, 7-6 (7/3), 6-0, de tânărul jucător francez Alexandre Muller (20 ani), beneficiarul unui wild-card, după 3 ore și 43 minute de joc.

Rezultate — turul 1:
Jo-Wilfried Tsonga (Franța/N.12) — Renzo Olivo (Argentina) 5-7, 4-6, 7-6 (8/6), 4-5 — întrerupt din cauza întunericului
Andy Murray (Marea Britanie/N.1) — Andrei Kuznețov (Rusia) 6-4, 4-6, 6-2, 6-0
Martin Klizan (Slovacia) — Laurent Lokoli (Franța) 7-6 (7/4), 6-3, 4-6, 0-6, 6-4
Nicolas Almagro (Spania) — Marcos Baghdatis (Cipru) 6-7 (3/7), 6-4, 6-3, 7-6 (7/1)
Juan Martin Del Potro (Argentina/N.29) — Guido Pella (Argentina) 6-2, 6-1, 6-4
John Isner (SUA/N.21) — Jordan Thompson (Australia) 6-3, 4-6, 7-6 (7/5), 6-3
Paolo Lorenzi (Italia) — Ricardas Berankis (Lituania) 6-0, 6-2, 6-4
Karen Haceanov (Rusia) — Nicolas Jarry (Chile) 6-4, 3-6, 7-6 (7/4), 6-1
Tomas Berdych (Cehia/N.13) — Jan-Lennard Struff (Germania) 6-1, 6-1, 4-6, 6-4
Fernando Verdasco (Spania) — Alexander Zverev (Germania/N.9) 6-4, 3-6, 6-4, 6-2
Chung Hyeon (Coreea de Sud) — Sam Querrey (SUA) 6-4, 3-6, 6-3, 6-3
Denis Istomin (Uzbekistan) — Ernesto Escobedo (SUA) 7-6 (7/3), 6-3, 6-4
Jeremy Chardy (Franța) — Radu Albot (Republica Moldova) 6-2, 6-4, 7-6 (7/3)
Kei Nishikori (Japonia/N.8) — Thanasi Kokkinakis (Australia) 4-6, 6-1, 6-4, 6-4
Stan Wawrinka (Elveția/N.3) — Jozef Kovalik (SVK) 6-2, 7-6 (8/6), 6-3
Alexandr Dolgopolov (Ucraina) — Carlos Berlocq (Argentina) 7-5, 6-3, 6-4
Thiago Monteiro (Brazilia) — Alexandre Muller (Franța) 7-6 (7/4), 2-6, 4-6, 7-6 (7/3), 6-0
Gael Monfils (Franța/N.15) — Dustin Brown (Germania) 6-4, 7-5, 6-0
Kyle Edmund (Marea Britanie) — Gastao Elias (Portugalia) 6-3, 6-2, 7-5
Kevin Anderson (Africa de Sud) — Malek Jaziri (Tunisia) 7-6 (7/4), 6-3, 7-6 (7/4)
Nick Kyrgios (Australia/N.18) — Philipp Kohlschreiber (Germania) 6-3, 7-6 (7/4), 6-3

AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet