Tenis: Venus Williams, eliminată în turul al doilea la Wimbledon

Tenis: Venus Williams, eliminată în turul al doilea la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, cvintuplă câştigătoare a trofeului la Wimbledon, a fost eliminată în turul al doilea la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem pe iarbă, înclinându-se în două seturi, 7-5, 6-0, în faţa tunisiencei Ons Jabeur, cap de serie numărul 21, într-o partidă disputată miercuri.

Williams (41 ani), fost lider al clasamentului WTA, aflată acum pe locul 111 mondial, trecuse în primul tur de românca Mihaela Buzărnescu (7-5, 4-6, 6-3).

Sora sa mai mică, Serena Williams (39 ani), a părăsit competiţia londoneză marţi , când a fost nevoit să abandoneze, din cauza unei accidentări la picior, în primul set al meciului cu belarusa Aleksandra Sasnovici.

Într-un alt meci programat miercuri, americanca Sofia Kenin, favorita numărul 4, a fost învinsă în două seturi, 6-2, 6-4, de compatrioata sa Madison Brengle, după doar 45 minute de joc.

O altă favorită, Karolina Pliskova din Cehia (nr.8) nu a avut în schimb probleme în duelul cu croata Donna Vekic, pe care o eliminase şi în primul tur la Roland Garros, de care a trecut acum în două seturi, 6-2, 6-2.

Rezultate:
Turul 1

CoCo Vandeweghe (SUA) - Olga Govorţova (Belarus) 6-4, 6-2
Katerina Siniakova (Cehia) - Yafan Wang (China) 6-1, 6-0
Anastasija Sevastova (Letonia) - Zarina Dias (Kazahstan) 6-4, 6-1
Victoria Azarenka (Belarus/N.12) - Katerina Kozlova (Ucraina) 6-1, 6-3
Sorana Cîrstea (România) - Samantha Murray (Marea Britanie) 6-3, 6-3
Emma Răducanu (Marea Britanie) - Vitalia Diatcenko (Rusia) 7-6 (7/4), 6-0
Marketa Vondrousova (Cehia) - Anett Kontaveit (Estonia/N.24) 2-6, 6-4, 6-2
Daria Kasatkina (Rusia/N.31) - Patricia Ţig (România) 6-0, 3-6, 6-3
Jelena Ostapenko (Letonia) - Leylah Fernandez (Canada) 6-1, 6-2
Ajla Tomljanovic (Australia) - Greet Minnen (Belgia) 6-2, 7-6 (7/5)
Alize Cornet (Franţa) - Bianca Andreescu (Canada/N.5) 6-2, 6-1
Elina Svitolina (Ucraina/N.3) - Alison Van Uytvanck (Belgia) 6-3, 2-6, 6-3
Magda Linette (Polonia) - Amanda Anisimova (SUA) 2-6, 6-3, 6-1
Iulia Putinţeva (Kazahstan) - Ţvetana Pironkova (Bulgaria) 6-3, 6-1
Paula Badosa (Spania/N.30) - Aliona Bolsova (Spania) 6-2, 5-7, 6-2
Karolina Muchova (Cehia/N.19) - Shuai Zhang (China) 6-3, 6-3
Camila Giorgi (Italia) - Jil Teichmann (Elveţia) 6-2, 6-2
Kristyna Pliskova (Cehia) - Astra Sharma (Australia) 3-6, 6-4, 6-4
Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.16) - Ana Bogdan (România) 6-2, 6-2
Kaja Juvan (Slovenia) - Belinda Bencic (Elveţia/N.9) 6-3, 6-3
Clara Burel (Franţa) - Ellen Perez (Australia) 6-2, 6-2
Sara Sorribes (Spania) - Ana Konjuh (Croaţia) 6-3, 3-6, 6-3
Nao Hibino (Japonia) - Bernarda Pera (SUA) 6-1, 5-7, 6-3

Turul 2
Karolina Pliskova (Cehia/N.8) - Donna Vekic (Croaţia) 6-2, 6-2
Tereza Martincova (Cehia) - Nadia Podoroska (Argentina) 6-3, 7-6 (7/5)
Liudmila Samsonova (Rusia) - Jessica Pegula (SUA/N.22) 6-4, 3-6, 6-3
Sloane Stephens (SUA) - Kristie Ahn (SUA) 7-5, 6-3
Elise Mertens (Belgia/N.13) - Lin Zhu (China) 6-2, 6-0
Madi son Keys (SUA/N.23) - Lauren Davis (SUA) 6-1, 6-4
Viktorija Golubic (Elveţia) - Danielle Collins (USA) 6-2, 6-0
Madison Brengle (SUA) - Sofia Kenin (SUA/N.4) 6-2, 6-4
Iga Swiatek (Polonia/N.7) - Vera Zvonareva (Rusia) 6-1, 6-3
Irina Begu (România) - Petra Martic (Croaţia/N.26) 7-5, 6-7 (7/9), 6-3
Ons Jabeur (Tunisia/N.21) - Venus Williams (SUA) 7-5, 6-0
Garbine Muguruza (Spania/N.11) - Lesley Kerkhove (Olanda) 6-1, 6-4
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.18) - Claire Liu (SUA) 6-4, 6-4
Maria Camila Osorio (Columbia) - Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.32) 7-5, 6-2
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) - Katie Boulter (Marea Britanie) 4-6, 6-3, 6-3
Maria Sakkari (Grecia/N.15) - Shelby Rogers (SUA) 5-7 (întrerupt din cauza ploii)
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”