Tensiuni în Marea Baltică. Suedia a interceptat de două ori avioane rusești lângă spațiul său aerian

Forțele aeriene suedeze au intervenit de două ori pentru a intercepta avioane rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al Suediei.

Forțele aeriene suedeze au interceptat avioane rusești FOTO X / @Forsvarsmakten

Forțele aeriene suedeze au interceptat avioane rusești FOTO X / @Forsvarsmakten

„Vineri, forța de reacție suedeză a efectuat două misiuni cu avioane JAS 39 Gripen pentru a face față avioanelor de luptă ruseşti în Marea Baltică, aproape de spaţiul aerian suedez. În incidente au fost implicate două avioane de luptă ruseşti de tip Su-24 Fencer şi Su-34 Fullback”, au indicat forţele armate suedeze pe X.

Potrivit acestora, „forţele de reacţie suedeze au reacţionat rapid atunci când au fost detectate zborurile ruseşti, iar două escadrile de JAS 39 Gripen au decolat pentru a apăra teritoriul naţional şi pentru a intercepta şi identifica avioanele de luptă ruseşti”, precizând totodată că „spaţiul aerian suedez nu a fost încălcat în aceste incidente”.

„Comportamentul repetat al Rusiei în Marea Baltică este îngrijorător”, a afirmat, la rândul său, prim-ministrul suedez Ulf Kristersson. El a adăugat că „intervenţia rapidă a forţelor aeriene demonstrează de ce este necesară o alertă operaţională zilnică”.

Deşi nu a avut loc nicio încălcare a spaţiului aerian suedez, incidentul arată cât de repede se poate schimba situaţia şi cât de important este ca Suedia, împreună cu aliaţii săi, să detecteze, să identifice şi să intercepteze avioanele de luptă ruseşti pentru a-şi proteja propriul spaţiu aerian, a adăugat el într-un mesaj pe X.

Incidentul vine în contextul în care, tot vineri, Comisia parlamentară de Apărare a Suediei a publicat un raport prin care avertizează că Rusia ar putea lansa , într-un orizont de timp relativ apropiat, acțiuni menite să testeze soliditatea NATO, dacă va considera contextul politic favorabil.

Documentul avertizează că nu poate fi exclus un atac împotriva Suediei sau a aliaților săi și subliniază riscul unor operațiuni militare rusești menite să verifice coeziunea Alianței Nord‑Atlantice.

Suedia a aderat la NATO în 2024 , după invazia Rusiei în Ucraina, abandonând o neutralitate militară care dura de mai bine de două secole. Stockholmul își propune majorarea cheltuielilor pentru apărare la 3,5% din PIB până în 2030, comparativ cu 2,8% în prezent.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ca pinguinii, admirau morbid prostia olguților”

2 Țara a rămas a lor, chiar dacă nu mai sunt, oficial, la butoane...

3 Păcăleala mâncării stradale din Beijing: „mătușa cu pulpe de gâscă” a recunoscut ce vindea, de fapt. Mii de clienți furioși

4 Proiect de lege / Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi

5 Ce se întâmplă cu adevărat în Europa? Indiciile care îi fac pe experți să vorbească despre o „resetare” a UE