Timiş: Poliţia a deschis o anchetă în cazul celor patru fraţi minori carbonizaţi

Timiş: Poliţia a deschis o anchetă în cazul celor patru fraţi minori carbonizaţi

Poliţiştii a deschis o anchetă în cazul celor patru fraţi minori carbonizaţi într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa din Timişoara, miercuri seara, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi distrugere.

"S-a constituit o echipă de cercetare la faţa locului, iar împreună cu pompierii se vor analiza toate împrejurările care au dus la producerea tragediei. A fost sesizată şi Protecţia Copilului", au anunţat reprezentanţii IPJ Timiş.

Potrivit unor martori la faţa locului în momentul producerii incendiului cei patru minori erau singuri acasă doar cu fratele lor cel mare în vârstă de 14 ani.

Părinţii au ajuns acasă ulterior tragediei.

Patru fraţi, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 6 ani, au murit carbonizaţi, într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa din Timişoara, miercuri seara.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că într-un apel primit în jurul orei 22,35 se solicita intervenţia pompierilor pentru lichidarea unui incendiu la o casă cu două apartamente, din Timişoara.

La locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă cinci autospeciale de stingere, trei echipaje SMURD, două ambulanţe SAJ cu medic, două ambulanţe SAJ cu asistent medical şi o autospecială de transport personal şi victime multiple. La sosirea echipajelor la faţa locului, incendiul se manifesta într-o cameră şi pe holul locuinţei cu o degajare mare de fum.

"În cele două apartamente locuiau nouă persoane, patru adulţi şi cinci minori (cei cinci minori erau fraţi n.r.). Cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, dintre care trei adulţi şi un adolescent de 14 ani au fost transportaţi la spital şi încă un adult a primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă refuză transportul la spital. Pentru identificarea posibilelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare în interiorul imobilului. Din nefericire, au fost identificate patru persoane decedate", a afirmat Elena Megherea. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”