TRAPPIST-1: De cât timp am avea nevoie pentru a călători până la cele șapte planete similare Pământului

TRAPPIST-1: De cât timp am avea nevoie pentru a călători până la cele șapte planete similare Pământului

Descoperirea unui sistem solar cu șapte planete similare Pământului în relativa apropiere a Pământului, la "doar" 40 de ani lumină, reprezintă, fără îndoială, un moment important pentru astronomi și în special pentru astrobiologii aflați în căutarea vieții pe alte planete. Deocamdată, trebuie să ne mulțumim cu contemplarea acestui sistem solar de la distanță, cu cele mai performante telescoape de care dispunem. Ar fi însă posibil să le vizităm de aproape? SPACE.com propune un material în care analizează de cât timp am avea nevoie, cu tehnologia actuală, să ajungem până la steaua TRAPPIST-1.

* UPDATE Astronomii au descoperit un sistem solar cu șapte planete, dintre care trei pot adăposti viață

TRAPPIST-1 se află la aproximativ 40 de ani lumină distanță, adică în jur de 369 de trilioane de kilometri. Am avea nevoie de 40 de ani pentru a ajunge la ele dacă am putea călători cu viteza luminii, însă, cel puțin deocamdată, nu există tehnologia necesară pentru a atinge astfel de viteze. Oamenii au construit și trimis în spațiu o serie de vehicule foarte rapide. Cu tehnologia din prezent, de cât timp am avea nevoie pentru a ajunge la sistemul solar TRAPPIST-1?

Cunoscând viteza maximă de deplasare a unui vehicul cosmic, putem calcula de cât timp avem nevoie pentru a străbate distanța până la TRAPPIST-1.

New Horizons

New Horizons a survolat planeta pitică Pluto în 2015 și în prezent străbate Centura Kuiper (de obiecte transneptuniene) spre marginile sistemului solar cu viteza de 14,31 kilometri pe secundă (51.500 km/h). Viteza lui New Horizons este foarte mare, dar chiar și așa ar avea nevoie de aproximativ 817.000 de ani pentru a ajunge până la TRAPPIST-1. Acest interval de timp este enorm dacă ținem cont de faptul că specia Homo sapiens a apărut abia în urmă cu aproximativ 200.000 de ani.

Juno

Sonda Juno, aparținând NASA, a zburat mai repede decât New Horizons în timpul survolului giganticei planete Jupiter din 2016. Profitând de imensa putere gravitațională a lui Jupiter, Juno a atins viteza maximă de aproximativ 265.000 km/h, devenind pentru o perioadă de timp cel mai rapid obiect creat de om. Dacă Juno s-ar deplasa constant cu această viteză maximă, ar avea nevoie de 158.600 ani pentru a ajunge la steaua TRAPPIST-1.

Voyager 1

Sursa foto: voyager.jpl.nasa.gov

Sonda Voyager 1, cel mai îndepărtat obiect față de Pământ din istoria explorărilor spațiale, a părăsit sistemul solar și a pătruns în spațiul interstelar în 2012. Conform NASA, viteza actuală a acestei sonde este de aproximativ 61.477 km/h, viteză cu care ar ajunge la TRAPPIST-1 în 685.130 de ani.

Voyager 1 se îndreaptă spre o altă stea, AC +79 3888, aflată mult mai aproape decât TRAPPIST-1, la aproximativ 17,6 ani lumină. Sonda va ajunge la aproximativ 1,7 ani lumină de această stea peste 40.000 de ani.

Naveta spațială

Toate aceste exemple sunt, însă, sonde spațiale, dispozitive mici ce nu pot asigura transportul echipajelor umane. Astronauții au călătorit în navetele spațiale aparținând NASA, care au fost retrase din 2011, după 30 de ani de misiuni, și nu au fost încă înlocuite cu un vehicul similar. Aceste navete orbitau Pământul cu viteze maxime de 28.160 km/h. Dacă ar fi pornit spre sistemul solar TRAPPIST-1 ar fi avut nevoie de aproximativ 1,5 milioane de ani pentru a ajunge la destinație.

Inițiativa Breakthrough Starshot

Sursa foto: breakthroughinitiatives.org

Cea mai rapidă metodă de a ajunge atât de departe ar putea fi cea oferită de inițiativa Breakthrough Starshot, susținută de profesorul Stephen Hawking și finanțată de miliardarul rus Yuri Milner și de fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg. Cei trei au anunțat anul trecut lansarea unui ambițios proiect de misiune spațială spre cel mai apropiat sistem stelar de Soare, Alpha Centauri, misiune care propune lansarea unei flotile de sute, poate chiar mii de minisonde spațiale, propulsate de raze laser de pe Terra, care ar trebui să atingă o viteză maximă de 20% din viteza luminii și să ajungă la sistemul Alpha Centauri în 20 de ani.

O viteză maximă de 20% din viteza luminii este cu adevărat impresionantă — 216 milioane de km/h — adică de aproximativ 4.000 de ori mai mare decât viteza sondei New Horizons! Sondele care se deplasează cu această viteză ar putea ajunge la TRAPPIST-1 în mai puțin de... două secole. Deocamdată, însă, acest concept există doar teoretic, fiind încă în faza de proiectare.

Concluzia este că tehnologia din prezent nu ne permite să ajungem la TRAPPIST-1 într-o singură viață de om așa că, deocamdată, este important să nu ne facem încă planuri de vacanță pe cele șapte planete din componența sa.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...