Trump ar putea vizita Marea Britanie după Brexit, anunţă ambasadorul SUA la Londra

Preşedintele american Donald Trump ar putea vizita Marea Britanie în mai 2019, după ce britanicii vor părăsi Uniunea Europeană, în martie, a declarat luni ambasadorul SUA la Londra, Woody Johnson, informează Reuters.

Întrebat dacă o vizită de stat promisă de premierul britanic Theresa May anul trecut ar putea fi reprogramată pentru a coincide cu marcarea încheierii celui de-al doilea război mondial în mai, Johnson a declarat la postul de radio BBC: ''Între noi fie vorba, cred că ar fi un moment bun''.

Trump a vizitat Marea Britanie în iulie şi, deşi nu a fost vorba de o vizită de stat oficială după proteste publice de proporţii faţă de această vizită, liderul de la Casa Albă a fost primit de regina Elisabeta a II-a.

Întrebat dacă Trump ar dori să revină în Marea Britanie pentru o vizită de stat, Johnson a răspuns: ''Cred că preşedintele ar fi de acord şi ar aştepta cu nerăbdare deoarece s-a vorbit (despre o astfel de vizită) când el s-a aflat aici, deci dacă putem face acest lucru ar fi, cred eu, ceva extrem de pozitiv''. AGERPRES


populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

3 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

4 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR

5 Percheziții DNA la o firmă administrată de fratele șefului CCIR