Trump îl invită pe Putin la summitul G20: pasul SUA spre un armistițiu
Demersul a fost confirmat de secretarul de stat american Marco Rubio, în urma unei întrevederi pe care a avut-o cu omologul său de la Moscova, Serghei Lavrov, cu prilejul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Conform declarațiilor citate de AFP și preluate de Agerpres , Statele Unite consideră că prezența liderului rus la eveniment este esențială pentru dialog.
Argumentând decizia președintelui Donald Trump, șeful diplomației americane a subliniat că neînțelegerile internaționale nu pot fi depășite fără contact direct. „Pentru a soluționa problemele, trebuie să te întâlnești cu oamenii cu care ești în dezacord sau cu care ai putea avea divergențe. Din acest motiv, l-am invitat pe președintele Putin la G20”, a punctat Marco Rubio. Acesta a menționat că vizita ar oferi Moscovei cadrul necesar pentru consultări extinse: „Considerăm că aceasta este o ocazie pentru el să discute nu doar cu președintele, ci și cu alți lideri mondiali”.
O pauză a atacurilor asupra rețelelor de energie, obiectivul imediat
În spatele acestei apropieri se află dorința Washingtonului de a intermedia o înțelegere punctuală între Ucraina și Federația Rusă, vizând cruțarea obiectivelor energetice. Marco Rubio a arătat că deși negocierile sunt complexe, ambele capitale s-au arătat dispuse să ia în calcul această variantă.
„Cele două părți și-au exprimat interesul pentru un armistițiu limitat care să implice energia. Desigur, nu este ușor, dar ambele părți au spus că sunt interesate”, a explicat Rubio, adăugând că o astfel de înțelegere nu ar pune capăt războiului pe deplin, ci ar funcționa ca o „platformă” pentru un proces de negociere de mai mare anvergură.
Deși Volodimir Zelenski a pledat în mod repetat pe parcursul ultimelor luni pentru un acord care să protejeze facilitățile energetice, Kremlinul a privit cu reticență propunerile de armistițiu parțial, descriindu-le ca fiind „inutile” și insistând pe găsirea unei soluții pentru încheierea definitivă a conflictului.
Tema a fost însă readusă în prim-plan după discuțiile pe care președintele Ucrainei le-a purtat direct cu Donald Trump tot la New York. Zelenski a subliniat că atât administrația de la Kiev, cât și cea americană împărtășesc dorința comună de a vedea „acest război absurd desfășurat de Rusia încheindu-se înainte de iarnă”, menționând că s-au căutat soluții pentru dezescaladare care să permită reluarea eforturilor diplomatice.
Explorează subiectele:

