Trump va semna luni recunoaşterea suveranităţii israeliene asupra Înălţimilor Golan, afirmă şeful diplomaţiei israeliene

Trump va semna luni recunoaşterea suveranităţii israeliene asupra Înălţimilor Golan, afirmă şeful diplomaţiei israeliene

Ministrul de externe israelian, Israel Katz, a afirmat duminică pe Twitter că preşedintele american Donald Trump va recunoaşte luni suveranitatea israeliană asupra părţii din Înălţimile Golan ocupate şi anexate de Israel, relatează AFP.

''Preşedintele Trump va semna mâine în prezenţa premierului Benjamin Netanyahu un ordin de recunoaştere a suveranităţii israeliene asupra Înălţimilor Golan'', a scris şeful diplomaţiei israeliene.

Donald Trump a afirmat joi pe Twitter că este timpul ca ''Statele Unite să recunoască pe deplin suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, ceea ce are o importanţă strategică pentru statul Israel şi stabilitatea regională'', rupând astfel consensul internaţional de decenii al diplomaţiei americane în Orientul Mijlociu.

''După 52 de ani, este timpul ca Statele Unite să recunoască deplin Suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, care sunt de o importanţă strategică şi de securitate crucială pentru Statul Israel şi Stabilitatea Regională!'', a scris preşedintele american într-un mesaj postat joi pe Twitter.

Premierul israelian a salutat această declaraţie, scriind pe Twitter ''că în momentul în care Iranul încearcă să folosească Siria ca o platformă pentru a distruge Israelul, preşedintele Trump recunoaşte cu curaj suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan. Mulţumesc preşedintelui Trump!''.

Israelul a cucerit o mare parte din Platoul Golan (1.200 kilometri pătraţi) în timpul Războiului de Şase Zile din 1967 şi a anexat-o în 1981. Această anexare nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internaţională.

Preşedintele american s-a distanţat deja de consensul internaţional recunoscând în mod unilateral, în decembrie 2017, Ierusalimul drept capitala Israelului.AGERPRES/( AS - editor: Violeta Gheorghe, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?