Tulcea: Mandat de arestare preventivă pentru bărbatul acuzat că a lovit un polițist

Tribunalul Tulcea a admis luni cererea procurorilor de a emite mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele bărbatului care, la sfârșitul săptămânii trecute, a agresat un polițist aflat în misiune.

Bărbatul a fost martor al unui incident petrecut în satul Niculițel, în timpul căruia un angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Tulcea a fost insultat de mai multe persoane. El l-a lovit pe polițist, încercând să ia apărarea unui tulcean care, cel mai probabil aflat sub influența băuturilor alcoolice, a leșinat atunci când era condus încătușat la mașina IPJ.

"Cererea noastră a fost admisă, iar bărbatul acuzat de ultraj a fost arestat", a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, Dan Stepanencu.

Tulceanul acuzat de ultraj va rămâne în arest preventiv timp de 30 de zile, după ce duminică seara el a fost identificat și reținut de polițiști pentru 24 de ore.

La nivelul IPJ Tulcea se derulează o anchetă privind evenimentul înregistrat sâmbătă, 2 decembrie, la Niculițel. De asemenea, în urma evenimentului, o echipă a Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a început să verifice modul de organizare a activității la nivelul IPJ.

AGERPRES / (AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

3 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

4 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

5 Oda penibilă a unui pesedist pentru șeful său, uns ministru la Fonduri Europene