Ucraina pregătește rachete balistice proprii pentru a lovi în inima Rusiei
Fabrică secretă de rachete Fire Poin Foto: Profimedia
Deși a devenit un lider global în inovația și utilizarea dronelor pe câmpul de luptă, Ucraina s-a confruntat constant cu un dezavantaj critic în fața armatei ruse: lipsa armelor balistice greu de interceptat. În timp ce rachetele de croazieră se deplasează la altitudini joase și cu viteze mai reduse, fiind vulnerabile în fața apărării antiaeriene, rachetele balistice urcă la înălțimi considerabile și accelerează până la viteze hipersonice, provocând distrugeri masive în câteva minute.
Pentru a contracara acest decalaj, industria ucraineană de profil accelerează livrarea a două proiecte balistice dezvoltate de producătorul Fire Point. Irina Tereh, directorul executiv al companiei, a dezvăluit pe 10 septembrie, în cadrul unui forum de securitate desfășurat în Polonia, că racheta cu rază scurtă de acțiune FP-7 va ajunge în dotarea forțelor armate „în câteva săptămâni”. În paralel, racheta balistică cu rază extinsă FP-9 parcurge în prezent etapele testelor de zbor.
Potrivit analistului Fabian Hoffmann de la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare, noile vectori ar putea influența cursul ostilităților dacă forțele Kievului vor reuși să îi introducă în uz în cantități suficiente.
FP-7 și FP-9: caracteristici tehnice și misiuni pe front
Modelul cu rază scurtă, FP-7, este proiectat să atingă ținte situate la o distanță de până la 200 de kilometri, având o viteză maximă de 1.500 m/s și un focos de 150 de kilograme. Structura sa are la bază racheta de interceptare sovietică 48N6 (folosită pe complexele S-300 și S-400), însă proiectul a fost regândit folosind tehnologii și piese contemporane.
Denis Shtilerman, cofondator și proiectant-șef la Fire Point, a explicat pentru kyivindependent.com că FP-7 este comparabilă cu sistemul american ATACMS, putând dispune chiar de o încărcătură explozivă mai puternică. Proiectantul a subliniat că miza reală este trecerea la scară largă: „Dacă produci două sau trei rachete balistice pe lună, nu are sens. Nu va avea niciun efect asupra frontului”.
La rândul său, analistul Nazarii Barchuk din cadrul Ukrainian Security and Cooperation Center consideră că FP-7 va permite neutralizarea priorităților militare din proximitatea liniei de contact: cartiere generale, radare, instalații de bruiaj electronic, baze aeriene și baterii antiaeriene, precum și lansatoarele rusești de rachete balistice.
Mult mai ambițios este proiectul FP-9, a cărui operaționalizare este prevăzută până la finalul anului în curs. Această rachetă grea ar urma să transporte o încărcătură de luptă de 800 de kilograme până la 855 de kilometri depărtare, atingând viteze de până la 2.200 m/s. Acești parametri aduc în raza de acțiune a Ucrainei obiective strategice din profunzimea Rusiei, inclusiv din împrejurimile Moscovei.
„În câteva minute ai putea lovi ținte aflate la 600, 700 sau 800 de kilometri în interiorul Rusiei. Acest lucru ar putea face mult mai eficientă vânătoarea lansatoarelor de rachete balistice și neutralizarea sistemelor de apărare aeriană”, notează cercetătorul Fabian Hoffmann. El a punctat că dacă producția ar atinge aproximativ 50 de unități FP-9 lunar, iar precizia lor ar fi optimă, situația ar deveni extrem de complicată pentru Moscova.
Barchuk arată că FP-9 va fi direcționată cu precădere împotriva complexului militar-industrial rus, a depozitelor de muniții bine fortificate, nodurilor de comunicații prin satelit și aerodromurilor de pe care decolează avioanele rusești de atac.
Asimetria din aer: producția Rusiei versus defensiva Kievului
Urgența dezvoltării propriilor rachete este dictată de raportul de forțe dezechilibrat. Conform estimărilor comunicate de președintele Volodimir Zelenski la o ședință a Consiliului NATO-Ucraina din 3 iunie, Rusia asamblează lunar aproximativ 120 de rachete balistice, ritm care susține bombardamentele sistematice asupra centrelor urbane.
Prin contrast, apărarea Ucrainei depinde de bateriile americane Patriot PAC-3, însă livrările de muniție sunt insuficiente: gigantul Lockheed Martin fabrică lunar doar aproximativ 50 de rachete de interceptare. În lipsa acestora, infrastructura critică și orașele ucrainene rămân grav expuse.
Când a izbucnit invazia pe scară largă în februarie 2022, Ucraina deținea circa 500 de rachete de fabricație sovietică OTR-21 Tocika și 90 de lansatoare (potrivit datelor International Institute for Strategic Studies). Acestea aveau însă o precizie modestă, o rază de numai 120 de kilometri și nu mai puteau fi produse local. Rusia dispunea atunci de un arsenal modern alcătuit din 900 de rachete Iskander-M, alături de sisteme Kinjal (H-47M2), rachete cvasi-balistice Zircon (3M22) și rachete ghidate sol-aer S-300 și S-400 configurate pentru lovituri la sol.
Sprijinul cu muniție din Coreea de Nord și extinderea producției interne au susținut ritmul atacurilor Moscovei. Serviciul de informații militare ucrainean (GUR) estima că, la jumătatea anului 2026, Rusia încă avea la dispoziție aproximativ 130 de rachete Iskander, 400 de rachete RM-48U destinate bateriilor S-400, 120 de vectori Zircon, 50 de rachete Kinjal și circa 50 de sisteme balistice livrate de Phenian.
În tot acest timp, capacitățile balistice autohtone ale Kievului au întârziat să apară în tranșe substanțiale. Deși președintele Zelenski a declarat că racheta cu rază scurtă 1KR1 Sapsan a intrat în uz în decembrie 2025, nu există indicii clare ale unei producții de serie, utilizarea sa fiind cel mai probabil restrânsă la câteva exemplare.
Dependența de Occident și ascensiunea Fire Point
Pentru a suplini absența propriilor platforme de atac, forțele armate ucrainene s-au bazat pe tranșe restrânse de ATACMS primite din SUA. Primul pachet, evaluat neoficial la 40-50 de rachete, a sosit în octombrie 2023. Eficiența a fost demonstrată imediat: pe 17 octombrie 2023, rachete M39 ATACMS au lovit aerodromurile ocupate din Berdiansk și Lugansk, distrugând 14 elicoptere inamice (inclusiv 8 aparate de atac Ka-52, reprezentând aproximativ 11% din întreaga flotă rusă de acest tip, potrivit serviciilor secrete britanice).
Resursele limitate au impus însă o raționalizare strictă. Ulterior, Kievul a reușit în august 2026 să contracteze un lot de 70 de rachete M39 ATACMS provenite din Turcia, în cadrul unui pachet militar mai extins. Această dependență de furnizori străini a transformat producția locală într-un obiectiv de supraviețuire națională.
Înființată în 2022, compania Fire Point a devenit rapid un jucător de prim-plan în industria militară din Ucraina, generând modele cunoscute de drone, cum este FP-1 pentru lovituri la mare distanță sau FP-2, cu rază medie și sarcină utilă mărită. Deși firma a trecut prin controverse legate de transparența acționariatului și acuzații de corupție, capacitățile sale tehnice s-au extins constant. Pentru a susține viitoarele arme FP-7 și FP-9, Fire Point a alocat o investiție de 150 de milioane de euro pentru construirea unei facilități de combustibil solid pentru rachete în Danemarca.
Tranziția de la proiecte la arme fiabile nu este însă lipsită de obstacole. De pildă, racheta grea de croazieră FP-5 Flamingo, produsă tot de Fire Point, a înregistrat eșecuri în fazele inițiale, dar a fost ulterior rafinată, reușind să avarieze uzina Titan-Barrikadi din Volgograd în iunie 2026. Hoffmann consideră că această curbă de învățare observată la Flamingo se va repeta și în cazul noilor rachete balistice.
„Dezvoltarea programului ucrainean de drone a demonstrat că, atunci când există finanțare și prioritizare suficiente, pot fi obținute rezultate importante în producția de arme cu rază lungă de acțiune”, a explicat Nazarii Barchuk, avertizând totodată că rachetele balistice presupun provocări tehnice și logistice considerabil mai mari.
Pentru Ucraina, miza depășește realizarea unor prototipuri de succes: adevăratul test va fi capacitatea de a susține o producție de serie ritmică, singura care poate schimba ecuația de putere pe front.
Explorează subiectele:
