ULTIMA ORĂ Marius Carașol, fostul director Transelectrica, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare și interzicerea unor drepturi, pentru falsificarea diplomei de studii. Decizia nu este definitivă

Marius Carașol, fostul director Transelectrica, a fost condamnat în primă instanță la 2 ani și 8 luni de închisoare, precum și interzicerea unor drepturi, pentru falsificarea diplomei de studii. Judecătoria Sectorului 1 București a decis astăzi ca “inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare” pentru înșelăciune și uz de fals.

 
De asemenea, instanța a mai decis “desființarea totală a înscrisului falsificat, respectiv a Diplomei de inginer seria D nr. 0286614, aparent emisă de Universitatea Politehnica București, inclusiv a oricăror copii identificate ale acesteia”. Decizia poate fi atacată cu apel.

Amintim că acesta este cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească. O investigație Edupedu.ro a arătat în exclusivitate că Marius Carașol a folosit o diplomă falsă de licență pentru a se putea angaja ca director general al companiei cu capital de stat Transelectrica.


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Cum arăta o scandinavă de acum 6.000 de ani: piele închisă și ochi albaștri