ULTIMA ORĂ Rușii sunt zăpăciți, Armata Ucrainei contraatacă în sud din cel puțin 4 direcții!

ULTIMA ORĂ Rușii sunt zăpăciți, Armata Ucrainei contraatacă în sud din cel puțin 4 direcții!

Armata Ucrainează contraatacă în sud din cel puțin 4 direcții scrie pe Faceboo k Radu Hossu, unul dintre comentatorii avizați ai situației de pe frontul ucrainean.

Rezumatul de noapte (30.08 ora 05:05):

- Bătălia pentru Herson. Contraofensiva ucraineană a început. De ce nu este doar o pregătire și este o contraofensivă voi explica mai jos în secțiunea opinie. Momentan, ceea ce oficial știm este să Armata Ukr atacă din cel puțin 4 direcții.

1. Nord-Est (raportat la orașul Herson, dinspre Krivoi Rog), unde au și eliberat în timpul zilei de ieri câteva localități.

2. Nord-Est 2 - capul de pod peste râul Inhulets. Acolo și rușii și ucrainenii au confirmat eliberarea unei localități importante (Sukhyi Stavok) pentru continuarea ofensivei și mărirea frontului de atac.

3. Nord-Vest. Pe ruta M14 care face legătura cu Mykolaiv unde ucrainenii au controlul asupra Posada Pokrovske.

4. Sud-Vest. În zona Oleksandrivka. (voi pune o hartă în comentarii pentru o înțelegere mai ușoară a situației).

- Bătălia pentru Herson. Forțele Armate ale Ucrainei au cerut tuturor celor care au acces la informații în timp real să nu le divulge. Prin urmare, tuturor celor care mă urmăresc și știu că aveți aceste conexiuni, vă rog să vă rețineți din a oferi public informații în timp real.

- Harkiv. rușii au atacat localități din nord și nord-estul orașului cu tancuri, artilerie și bombardament aerian, însă nici în nord și nici în est nu au reușit să avanseze semnificativ de peste 30 de zile, cu toate că au anunțat cu surle și trâmbițe atacul venind dinspre est de acum 2 săptămâni. Orașul (Harkiv) însă este în continuare bombardat în partea de nord și nord-est.

- Bătălia pentru Donbas. Linia Izium-Sloviansk. Astăzi rușii au încercat două atacuri pentru a recuceri localitățile pierdute acum 3 săptămâni, fără a reuși însă.

- Bătălia pentru Donbas. Linia Siversk-Soledar-Bakhmut. Chiar dacă astăzi toată lumea a vorbit despre contraofensiva din Herson, rușii stau din ce în ce mai rău și pe acest front, în ultima lună aproape 100 de atacuri ale lor au fost respinse în această linie, pierderile fiind incomparabil mai mari pentru ei decât pentru ucraineni, care momentan doar se apără și își fac provizii și se pregătesc. Singura "reușită" cât de cât notabilă este la sub-est de Bakhmut, unde au reușit să pătrundă în localitatea Kodema.

Ceea ce acum 2 săptămâni era cea mai fierbinte zonă a războiului, devine din ce în ce mai stabilă din punct de vedere al mișcării liniei frontului.

- Bătălia pentru Donbas. Linia Sloviansk-Kramatorsk. Relativă liniște. Aici vreau să reamintesc tuturor faptul că este esențial pentru ruși să ajungă și să cucerească aceste 2 orașe pentru a-și atinge scopul oficial expus de Putin după retragerea rușinoasă din nordul Kievului: cucerirea Donbasului.

- Axa sud-Zaporojie. Triunghiul Zaporojie-Krivoi Rog-Nikopol este constant bombardat, însă linia frontului nu este schimbată, rușii aflându-se într-o poziție defensivă și probabil așteptându-se să se întâmple ceea ce eu presupun ce vreo câteva luni și încă sper să se întâmple.

- Mykolaiv. rușii au lovit un pod peste râul Inhulets, omorând 2 civili și rănind alți 11. Situația cu lipsa apei potabile este critică, iar ajutorul venit din partea României, prin intermediul administrației brașovene sper să rezolve această situație umanitară, măcar în parte.

- rusia. Belgorod a fost lovit (depozite de muniție cel mai probabil) în această noapte de mai mulți "meteoriți" (așa i-au numit oficial cei din presa rusă - cine suntem noi să-i contrazicem), iar în acest moment, în timp ce eu scriu acest rezumat, sunt cozi uriașe în gara din Belgorod.

- Centrala Nucleară de la Zaporojie. Reprezentanții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au ajuns în Kiev și în cursul acestei săptămâni vor investiga securitatea și funcționalitatea acestei centrale și vor genera un raport care va fi luat în considerare cu celeritate de către ONU.

- UE. Mâine va exista o discuție la nivelul întregii uniuni, la presiunea țărilor baltice, Poloniei și Cehiei, pentru un ajutor care va consta în antrenarea soldaților ucraineni.

- Formatul Rammstein. Pe 8 Septembrie miniștri apărării din Coaliția pentru Ucraina se vor reuni din nou pentru a discuta planurile pentru noua fază a războiului.*
----
Câteva puncte ce merită discutate:

1. Contra ofensiva din Herson. Am văzut că există o dezbatere între "pregătire - shaping în termeni americani" și contra ofensivă în adevăratul sens al cuvântului.
Aici am câteva lucruri de spus. Pregătirea/Shaping-ul a fost făcut în ultimele 2 luni pe mai multe paliere:

a. Distrugerea GLOC (liniile de comunicații terestre) esențiale pentru aprovizionarea cu armament, mâncare, echipament etc.

b. Distrugerea depozitelor de muniție aflate în apropierea frontului (până în 100-150 km) care ar putea ajuta la menținerea forțelor de apărare ruse.

c. Distrugerea podurilor peste Nipru, dar și legăturilor în est cu Tokmak, Melitopol și sud cu Crimeea. Astfel, 45.000 de soldați ruși sunt impartiti în 15-20k pe malul vestic, 25-30k pe malul estic, fără posibilitatea de a se ajuta reciproc.

Și atunci? Este acesta o contra ofensivă? Da. Scopul ei este eliberarea Hersonului și ca Oblast, dar și ca oraș? Cu siguranță. Se va întâmpla asta mâine? Nu. Va dura, însă Ucraina ne dovedește în aceste momente că este capabilă să pună în aplicare toată investiția fiecăruia dintre noi (de la susținere morală, financiară la nivel individual, până la susținere cu armament și intelligence la nivel guvernamental) în scopul recâștigării terenului pierdut.

Postarea mea de ieri legată ce începerea contraofensivei a fost de departe cea mai apreciată din ultimele săptămâni (iau indicatorii facebook, căci alții n-am), iar asta înseamnă că voi cei care mă urmăriți aveați nevoie de descătușarea asta de energie pozitivă. Aveam cu toții nevoie ca optimismul pe care l-am tot susținut cu toții aici să nu fie degeaba.
Iar Ucraina din nou și din nou, nu ne dezamăgește!

2. Bătălia din Donbas. "rușii totuși au avansat, nu? deci sunt pe cale să......." (completați pe linia punctată). Nu Bătălia pentru Donbas e departe de a fi câștigată de ruși, de fapt, chiar acum câteva zile am spus că din punctul meu de vedere este pierdută de ruși. Peste 50% din teritoriul Donetsk Oblast (parte din Donbas-ul dorit de Putin) este sub controlul Ucrainei.

O dată cu redirecționarea unei părți importante a efectivelor din zona Donbas pe axa sud, malul estic al Niprului, frontul Izium-Sloviansk-Siversk-Bakhmut este fragil în acest moment și să nu fie vreo surpriză dacă în următoarele 2 luni vom vedea o Ucraină care va începe să împingă înapoi inclusiv din zonele cucerite ilegal și ilegitim de ruși.

3. Corpul Armatei a 3-a. Se tot discută în mediile analiștilor și celor care urmăresc desfășurarea războiului, despre această "minune" de armată, care a fost ținută ascunsă până acum și abia acum intră în luptă cu echipamente de ultimă generație (BMP-3, T80BVM, T-90 și AK-12).
Problema este că oamenii, cei care conduc și manevrează aceste echipamente sunt voluntari, nici pe departe trupe de elită, cum ne așteptam să fie VDV-urile (trupele speciale aeropurtate care au fost dezmembrate la începutul războiului pe aeroportul Hostomel, dacă vă aduceți aminte). Astfel, degeaba ai Bugatti, dacă nu ai carnet de conducere și ai condus și tu la 16 ani Dacia 1310 a lu' tata. Niciodată nu o să poți să aduci Bugatti-ul ăla la nivelul de eficiență pentru care a fost construit. Ca să nu mai spun că T-90M-urile (cele mai moderne tancuri rusești actual în uz) alea sunt într-un număr foarte mic.

4. Ai scris cât pentru o carte. De ce ar trebui să ne intereseze pe noi, oamenii de rând aceste lucruri?

a. Pentru că războiul din Ucraina, că ne place, că nu ne place (multora nu le place și au motive poate legitime), ne va afecta pe toți. Efectul de "spillover" asupra democrațiilor consolidate sau emergente (cum e cea din România) va fi direct proporțională cu victoria sau înfrângerea Ucrainei.

b. România are cea mai lungă graniță cu Ucraina. Aici cred că nu mai are rost să intru în detalii, de ce este important ca Ucraina să iasă victorioasă.

c. Freedom is not Free. Sunt unele drepturi și libertăți pe care noi, într-o democrație strâmbă cum e a noastră, dar democrație până la urmă, le luăm ca fiind date de la Dumnezeu: dreptul la presă liberă, dreptul la exprimare, dreptul ca tu să nu fii de acord cu mine. Sunt drepturi, valori, principii, pe care se bazează lumea civilizată și pe care rusia și aliații ei le agresează și vor să le pună sub semnul întrebării. Da. Gazul o să coste mai mult, benzina costă mai mult, cu toate că prețul barilului de petrol este cu MULT mai jos decât cu 2 luni ÎNAINTE de începerea războiului.

Libertatea costă, iar un popor care din 1991 se luptă pentru libertatea lui, nu doar că merită, dar trebuie susținut. Efectul acela de spill-over, s-ar putea să ne “infecteze” și pe noi cu curajul de a ne lupta și mai tare cu sistemul corupt în care trăim, dacă vedem că se poate și în altă parte, chiar cu sacrificii mult mai mari decât suntem noi acum dispuși să facem.

Am început săptămâna bine, poate de aia am și scris atât de mult, datorită optimismului care pare-se că-i constant validat de Ucraina și de rezistența și curajul acestui popor de la care, nu trebuie să ne fie rușine, avem de învățat când vine vorba de solidaritate, curaj, reziliență împotriva unui inamic care părea invincibil.

Vom încheia săptămâna asta și mai bine. Iar dacă citiți acest rezumat la cafea, vă urez în continuare o săptămână la fel de bună cum a început pentru Ucraina pe frontul din Herson.

Grupul operațional Kahovka a publicat o înregistrare video ce demonstrează că armata ucraineană a străpuns prima linie de apărare a rușilor în regiunea Herson. Contraofensiva ucraineană pentru recuperarea teriroriilor avansează.

„Regimentul 109 al așa-numitei RPD (Republica Populară Donețk) s-a retras de pe pozițiile sale din regiunea Herson. Elita rusească aeropurtată, care îi susținea, a fugit de pe câmpul de luptă”, a comunicat Grupul Operațional Kahovka, potrivit pravda.com.ua.

Grupul operațional a publicat și o înregistrare video în care un soldat rus disperat spune că forțele ucrainene au străpuns prima linie de apărare din regiunea Herson.

Totodată, Serhi Haidai, șeful Administrației militare din regiunea Lugansk, a declarat că explozii puternice au zguduit o bază militară rusă din orașul Svatove, ocupat de Rusia, din regiunea Lugansk.

„S-a întâmplat noaptea, de data aceasta în Svatove. Rușii aveau o bază militară]acolo. Aproape toate trupele lor părăsiseră deja Svatove, lăsând în urmă doar poliția din teritoriile ocupate temporar din Donețk și regiunea Lugansk”, a scris Haidai pe Facebook.

Haidai nu a putut încă să raporteze pierderile suferite de forțele inamice în urma exploziilor.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”