Un avion de vânătoare Su-57 s-a prăbuşit într-un zbor de probă în Extremul orient al Rusiei

Un avion de vânătoare Su-57 care efectua un zbor de probă s-a prăbuşit marţi în Extremul orient al Rusiei, a informat fabricantul aparatului, OAK, citat de agenţia EFE.

Potrivit unui comunicat al OAK (Corporaţia Aeronautică Unită), pilotul a reuşit să se catapulteze din avion, salvându-şi viaţa, iar la sol nu au existat victime sau distrugeri.

Su-57, un monopost considerat de a cincea generaţie, s-a prăbuşit din cauze încă necunoscute la marginea oraşului Komsomolsk-pe-Amur, la 111 km de baza sa.

Suhoi a anunţat în iulie începerea producţie în serie a acestui avion de vânătoare, care a efectuat primul său zbor de probă în 2010.

Cu un plafon de zbor de 20.000 de metri, Su-57 dezvoltă o viteză maximă de 2,45 Mach (3.025 km/oră) şi, conform Ministerului rus al Apărării, a fost testat în luptă în Siria de două ori.

Forţele Aerospaţiale din Rusia au comandat un număr total de 76 de avioane de vânătoare Su-57. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3