
Un avion - spion american, decolat din România, ar fi avut o misiune în apropierea țărmurilor Rusiei de la Marea Neagră
Un avion Challenger al armatei americane, despre care se presupune că este o aeronavă de spionaj, ar fi executat o misiune de observație în apropierea litoralului rusesc al Mării Negre, scrie Ziare.com .
Potrivit ziarului britanic Daily Mail, misiunea s-a desfășurat în dimineața zilei de vineri, 21 noiembrie 2025, iar "avionul de recunoaștere a decolat de la o bază românească".
Conform diagramei care însoțește articolul din presa britanică, această bază este în apropiere de Constanța, deci ar fi vorba, cel mai probabil, de baza de la Mihail Kogălniceanu.
Avionul american de recunoaștere ar fi zburat timp de mai multe ore deasupra Mării Negre, până spre țărmul de est al acesteia. Zborul s-a realizat "trasând cercuri strânse în spațiul aerian internațional, aproape ca și cum ar fi vizat ceva anume".
Datele de zbor arată că aeronava s-a apropiat până la aproximativ 96 de kilometri de peninsula Crimeea - care este teritoriu ucrainean, dar este ocupată de Rusia, care și-a instalat în această peninsulă o forță militară impresionantă.
Apoi, de lângă Crimeea, avionul american s-a îndreptat spre est, spre orașul rusesc Soci, aflat în apropierea Georgiei.
Un avion de tipul celui care a executat acest zbor misterios poate fi dotat cu un radar puternic de scanare la sol și poate dispune de "o tehnologie secretă de detectare a semnalelor". Un asemenea avion este echipat pentru a intercepta comunicațiile și pentru a urmări mișcările trupelor în timp real. Apariția bruscă în apropierea Rusiei a unui asemenea avion, care ar înlocui supravegherea de rutină, care se realiza cu drone, dă temei zvonurilor că Statele Unite s-ar pregăti pentru o nouă escaladare în relația cu Rusia.
Momentul acestui zbor de spionaj, din România spre Rusia, este plasat în contextul unor declarații îngrijorătoare ale unor înalți demnitari din țările NATO. De exemplu, generalul polonez Wiesław Kukuła a avertizat că Rusia a intrat într-o fază completă de pregătire pentru război, susținând că regimul Putin pune bazele unui potențial atac asupra teritoriului NATO.
Wiesław Kukuła a declarat că Rusia desfășoară atacuri cibernetice și operațiuni de sabotaj menite să „creeze condiții favorabile pentru agresiune pe teritoriul polonez”.
Câteva ore mai târziu, prim-ministrul Donald Tusk a dezvăluit că o linie de cale ferată dintre Varșovia și Lublin, una dintre liniile vitale de ajutor occidental pentru Ucraina, a fost distrusă într-un „act de sabotaj fără precedent”.
Pe de altă parte, tot în aceste zile, Administrația SUA a declanșat o furtună politică prin cea mai recentă propunere de pace pentru Ucraina. Guvernul de la Kiev consideră că acest plan i-ar oferi lui Putin tot ce nu a reușit să câștige pe câmpul de luptă.
