Un bărbat acuzat de violență în familie a fost găsit mort într-o mașină. Ipoteza anchetatorilor

Un bărbat care era cercetat pentru violență în familie, soția lui obținând recent un ordin de protecție, a fost găsit decedat într-o mașină, la marginea unui drum forestier din localitatea prahoveană Dumbrăvești.

Poliția anchetează cazul FOTO: Arhivă

Poliția anchetează cazul FOTO: Arhivă

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Plopeni au identificat, la data de 19 septembrie, un autoturism staționat pe marginea unui drum forestier din localitatea Dumbrăvești.

„În interiorul vehiculului, pe bancheta din spate, a fost găsită o persoană de sex masculin, fără semne vitale, ce prezenta o plagă în zona încheieturii membrului superior stâng”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că principala ipoteză luată în considerare este că bărbatul s-a sinucis.

Echipajul medical solicitat la fața locului a constatat decesul persoanei, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei.

Pe numele bărbatului era întocmit un dosar penal pentru violență în familie , amenințare și distrugere, instrumentat de polițiștii Secției nr. 2 Poliție. La data de 17 septembrie 2025, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

„Din verificările preliminare nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de violență asupra victimei. Autoturismul a fost ridicat și depozitat la sediul Poliției Orașului Plopeni pentru continuarea cercetărilor. În urma stabilirii identității, s-a confirmat faptul că este vorba despre un bărbat de 41 de ani, din municipiul Ploiești. Pe numele acestuia era întocmit un dosar penal pentru violență în familie, amenințare și distrugere, instrumentat de polițiștii Secției nr. 2 Poliție”, a precizat Poliția.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India