Un cataclism produs în Centura de Asteroizi ar fi modelat viaţa de pe Terra în urmă cu 466 de milioane de ani

Impactul cataclismic produs de prăbuşirea unui asteroid în largul coastelor Mexicului, ce a provocat dispariţia dinozaurilor în urmă cu 66 de milioane de ani, nu a fost singurul eveniment astronomic care a modelat istoria vieţii de pe Terra, informează Reuters.

Oamenii de ştiinţă au anunţat miercuri că praful cosmic generat de o coliziune gigantică produsă în Centura de Asteroizi - aflată între planetele Marte şi Jupiter - cu 400 de milioane de ani mai devreme în raport cu acel eveniment a declanşat o eră glaciară pe Terra, care a determinat o creştere semnificativă a biodiversităţii marine.

Acel eveniment, care s-a produs într-o perioadă în care viaţa de pe Terra era concentrată în oceane şi cu mult timp înainte de momentul în care primele vertebrate au început să păşească pe uscat, a declanşat schimbări evolutive în rândul nevertebratelor, vieţuitoare fundamentale pentru ecosistemele marine, care au început să se adapteze la o răcire globală a climei terestre.

Interiorul Sistemului Solar a fost umplut cu cantităţi uriaşe de praf cosmic, după ce un asteroid cu diametrul de peste 150 de kilometri a fost lovit de un obiect celest de mai mici dimensiuni, care ar fi putut avea un diametru de aproximativ 20 de kilometri, au precizat oamenii de ştiinţă. Evenimentul a reprezentat cea mai amplă coliziune cunoscută care s-a produs în Sistemul Solar în ultimii 2 miliarde de ani.

Radiaţia solară care a ajuns la suprafaţa Terrei şi în atmosfera planetei noastre a fost redusă pentru cel puţin 2 milioane de ani de praful din spaţiu, a explicat un coautor al studiului, Philipp Heck, curator-asociat la Field Museum din Chicago.

Un alt mecanism de răcire a climei a fost acela prin care praful meteoritic bogat în fier a fertilizat porţiuni importante din suprafaţa oceanului planetar, provocând o creştere a productivităţii planctonului şi o scădere a cantităţii de dioxid de carbon din atmosferă, a adăugat Birger Schmitz, profesor de geologie la Universitatea Lund din Suedia şi autorul principal al acestui studiu, publicat în revista Science Advances.

"În ultimele decenii, cercetătorii au început să înţeleagă că evoluţia vieţii de pe Pământ depinde şi de evenimentele astronomice", a precizat profesorul Schmitz.

După ce a reamintit că dispariţia dinozaurilor a fost cauzată de un asteroid cu diametrul de aproximativ 10 kilometri, profesorul Schmitz a adăugat: "Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă pot să prezinte acum un alt exemplu despre modul în care un eveniment astronomic extraterestru a modelat viaţa de pe Terra".

Autorii cercetării au descoperit urme de praf cosmic în roci sedimentare formate în acea perioadă, ce conţin izotopi speciali de heliu şi minerale rare, care atestă originea lor extraterestră.

Printre grupurile de nevertebrate care au trecut printr-un proces de diversificare se află trilobiţi asemănători crabilor-potcoavă, scoici, brahiopode asemănătoare scoicilor şi un grup denumit gasteropode, din care fac parte melcii cu cochilie şi limacşii.

Răcirea climei s-a produs treptat, permiţând vieţuitoarelor marine să se adapteze în timpul erei Ordovician, spre deosebire de impactul subit care a dus la dispariţia dinozaurilor. Clima Terrei s-a schimbat şi a trecut de la tropicală la semitropicală la nivel global, devenind apoi împărţită pe zone climatice, la fel cum este în prezent, cu ambii poli acoperiţi de gheaţă şi condiţii tropicale la Ecuator. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Lista de miniștri a Guvernului Orban. Nume nou la Justiție

2 Ponta a dat în diaree! Tudose l-a dat cu capul de pereți! „Victore, dac-o mai arzi mult la două capete cu PSD-…

3 CTP, la Digi 24 / Dacă Barna şi USR nu votează guvernul Orban înseamnă că fac o alianţă toxică, ad-hoc, cu PSD

4 EXCLUSIV / Dăncilă și Ponta s-au înțeles ca Guvernul Orban să nu treacă! Guvernul PSD rămâne în funcție până dup…

5 Cea mai perversă și malefică dihanie din statul român! Citiți asta!

recomandări

Te ia DNA: Marilena Bogheanu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Video incredibil cu un elefant surprins strângând gunoiul