Un cercetător care a contribuit la dezvoltarea vaccinului rusesc împotriva COVID-19 , asasinat la Moscova

Cercetătorul rus care a contribuit la dezvoltarea vaccinului Sputnik V împotriva COVID-19 a fost ucis în urmă cu o zi în apartamentul său din Moscova de un tânăr care a fost deja arestat.

Sputnik V, vaccin rusesc

Sputnik V, vaccin rusesc

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, citate de agenţia oficiala de presă TASS, victima este Andrei Botikov, cercetător la Centrul Naţional Gamaleia, care s-a ocupat de dezvoltarea vaccinului Sputnik V împotriva COVID-19.

Botikov a fost coautor al brevetului pentru vaccin şi a primit un premiu din partea preşedintelui rus Vladimir Putin pentru munca sa, potrivit RIA Novosti.

Departamentul Comitetului de anchetă al Rusiei pentru oraşul Moscova a deschis un dosar penal în cazul acestei crime, scrie Agerpres.

Potrivit anchetatorilor, la 2 martie, într-un apartament dintr-o clădire din nord-vestul Moscovei, un bărbat de 29 de ani l-a strangulat cu o curea pe proprietarul apartamentului, Botikov, în urma unei discuţii care degenerase în ceartă, fugind după comiterea crimei.

La scurt timp, presupusul autor al crimei a fost arestat.

În timpul interogatoriului, el a pledat vinovat şi a fost pus sub acuzare în mod oficial.

Potrivit TASS, acuzatul are antecedente penale, fiind judecat anterior pentru comiterea unei infracţiuni grave.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India